Artiști voluntari locali vând “altfel de cadouri”
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 aprilie 2021, 10:28
Centrul Comunitar de Terapie prin Artă “OPEN DOORS” a lansat cu câteva luni în urmă Campania “Cai verzi pe pereți”, demonstrând că perseverența și ambiția te ajută să schimbi în bine viața semenilor.
Mai mulți artiști locali și-au propus să adune fonduri pentru a picta camerele din centrele de plasament din Constanța. Un astfel de eveniment caritabil este programat în weekendul Floriilor, după cum ne-a declarat Andreea Enache, manager “OPEN DOORS” al Asociației “Creative Life”.
Andreea Enache: Ce vom face mai concret? O mână de artiști locali ne vom mobiliza forțele și vom picta visele copiilor pe pereți, în încercarea de a-i încuraja să viseze liber și să-și exprime creativitatea fără limite și fără teama că vor fi judecați.
Ce acțiuni ați avut până acum?
Andreea Enache: Primul pas pe care l-am efectuat în materializarea acestei campanii a fost organizarea primului nostru ART BAZAAR, de Crăciun. S-a numit “Cadouri care contează” și prin acesta artiștii locali și-au vândut lucrările prin intermediul Centrul Comunitar de Terapie prin Artă “OPEN DOORS” iar 25% din prețul vânzărilor a fost direcționat către această campanie: “Cai verzi pe pereți”. La evenimentul caritabil din weekendul de Florii (23,24,25 aprilie) este vorba despre un bazar prin care artiștii locali își vor expune produsele din cultură, pictură, haine, accesorii în curtea noastră. Evenimentul include și muzică live și ateliere de cultură. Curtea va fi plină de activități. Și pentru cei mici dar și pentru cei mari. Așteptăm cu drag toate categoriile de vârstă. Evenimentul pe care îl organizăm nu este doar un ART BAZAAR, ci este și un apel către comunitate și magazinele de bricolaj pentru a strânge atât bani cât și materiale. Nouă ne folosesc în această campanie la fel de mult și materialele pentru zugrăvit. Așa cum am stabilit și cu cei de la Protecția Copilului și DGASPC, cu cât strângem mai multe materiale cu atât reușim să ajungem în mai multe centre care au nevoie de pictură pe pereți.
Unde vă pot găsi persoanele care doresc să contribuie la această campanie?
Andreea Enache: Putem fi găsiți pe site-ul nostru www.open-doors.ro sau pe pagina de Facebook Atelier Open Doors.
Prin acțiunile voastre contribuiți practic la „o stare de bine” a celor care trăiesc acolo. Ce alte efecte are pictura pe pereți pe care voi o veți realiza?
Andreea Enache: Psihologia environmentală ne vorbește despre influența mediului asupra comportamentului și experienței indivizilor iar acum, mai ales în contextul pandemiei, am simțit cu toții cum mediul poate facilita sau inhiba relațiile interpersonale. Având în vedere că nevoile emoționale ale copiilor instituționalizați rămân încă la coada listei de priorități, ne dorim prin această campanie să schimbăm puțin starea lor de spirit atunci când se simt „blocați” de mediul acela.
De ce ați ales acest titlu pentru campanie? “Cai verzi pe pereți” sună interesant și special…
Andreea Enache: Am ales acest titlu și cu motto-ul “Visați, fete și băieți!”, prin care îndemnăm toți copiii să viseze în continuare. Mai ales copiilor instituționalizați le transmitem acest mesaj pentru că poate un pic mai mult ei se lovesc de bariere. Este un fel de încurajare a noastră pentru acești copii care nu trebuie niciodată să înceteze să viseze și să învețe că prin perseverență și muncă pot realiza absolut orice își propun.
Realizator – Larisa Calistru