Despre Săptămâna Patimilor, în teatru și în viața noastră
Publicat de , 10 aprilie 2017, 21:18
Dacă aruncăm o privire în dramaturgia universală, în orice filmografie europeană sau americană, constatăm că subiectele legate de sărbătorile creștine fac referire cu preponderență la Crăciun. Și nu imaginea Nașterii lui Iisus Hristos este importantă, ci cadourile moșului cel burtos dar haios.
Destul de puține sunt producțiile artistice referitoare la momentul Răstignirii sau la perioada premergătoare, eveniment fundamental pentru înțelegerea esenței creștinismului.
La fel de puține sunt și piesele de teatru. In plus, în ultimii ani, de intensă desacralizare europeană, apariția unor astfel de noi opere și capodopere este rarisimă. De aceea orice montare cu un astfel de subiect are, dintru început, o mare deschidere pentru iubitorii de teatru și mai ales din partea celor care încă au convingerea că o Europă mai puțin creștină înseamnă o Europă mult mai vulnerabilă.
Aflarea veștii că la Constanța, la Teatrul de Stat, este pusă în scenă piesa lui August Strindberg ”De Paști”, ne-a stimulat imaginația, ne-a făcut să fim nerăbdători și să așteptăm cu emoție premiera (națională).
A fost o bună promovare a evenimentului, distribuția se anunța potrivită cu tipologia personajelor, iar numele celor implicați în actul creator constituiau pentru noi o garanție a unei reușite artistice: Zoltan Shapira care trăiește în Suedia din 1985, regizor, profesor de estetică a teatrului, dramaturg și traducător. Olivia Costea, medic specialist în psihodesign, este Consul Onorific al României în Regatul Suediei. Pentru spectacolul de la Constanţa a fost asistent de regie și realizatoare a costumelor. Evident a contat și renumele dramaturgului suedez, despre care un celebru critic de teatru și regizor italian, Vito Pandolfi, scria în a sa ”Istorie a teatrului universal”: ”Dramaturgia sa trece de la naturalismul cel mai crud la simbolism, de la analiză socială la nălucirile subconştientului, fără ca aceasta să piardă ceva din puterea ei de convingere scenică. De aceea, creatorii de teatru mai descoperă şi astăzi actualitatea şi fecunditatea pieselor sale, a formelor, a mijloacelor prin care încercase să cerceteze subconştientul.”
Așadar am așteptat cu nerăbdare premiera într-un teatru pe care îl dorim tot mai puternic. Iar spectacolul a fost deosebit, jucat cu responsabilitate și convingere de actorii noștri.
Sunt convinsă că această exprimare laconică pare puțin ciudată, dar încerc să mă încadrez în limbajul minimalist al montării, în formula nordică a exprimării sentimentelor. Pentru că piesa este cu adevărat o producție de tip nordic, de la textul lui Strindberg, la concepția regizorală, care ne proiectează în atmosfera interminabilelor nopți scandinave, printr-un fundal negru, în care mai apare când și când o pată de culoare, prin rochiile austere și elegante ale personajelor feminine, prin atitudinea sobră, cu unele izbucniri ciudate, rezultate din prea multă interiorizare, sau printr-o narcisă plăpândă care pare pierdută în abisul întunecat al iernilor scandinave.
Pentru o astfel de piesă ai nevoie de un cod de acces la o civilizație pe care credem că o înțelegem, dar nu chiar întotdeauna …
Tradus cu extremă grijă de însuși regizorul Zoltan Shapira, textul lui Strindberg aparține civilizației universale, dar are amprenta puternică a culturii suedeze. Deși regizorul ne avertizează:”Păstrând simbolurile, tradiţiile vremii şi modernitatea limbajului fac ca spectatorul să simtă gustul amar al prezentului. Trăim probleme sociale de acum 115 ani. Ce a schimbat timpul în viaţa noastră? În cazul în care, de-a lungul anilor, problemele nu s-au schimbat, poate societatea să se schimbe?” spunea Zoltan Shapira.
Cu alte cuvinte, există corupție peste tot, există oameni lacomi, dar există și bunătate ne spune Strindberg, suntem în Săptămâna Patimilor și iertarea trebuie să ne cuprindă inimile.
Tentația de a dezvălui ascunzișurile firii omenești, slăbiciunile, pasiunile, idealurile, există în orice literatură, dar cred că mentalitățile ne separă categoric. Crizele de conștiință ale personajelor scandinave sunt reale dar uneori de neînțeles pentru un public român care a văzut multe în realitate, aici la Porțile Orientului..
În piesa lui Strindberg personajele se izolează, trăiesc emoțiile într-o mare singurătate, chiar comunicarea se face frecvent doar între două personaje, rarisim când sunt trei, în același timp pe scenă. Opinia publică nu se aude, nu se vede, doar se resimte prin frămăntările unei familii condamnate la dispreț pentru că tatăl a delapidat fondurile unor orfani și a fost trimis la închisoare pentru asta.
Ziarele sunt cele care sancționează abaterile, fiind preocupate chiar și de furtul unei biete flori, iar tinerii din această familie sunt marcați de ceea ce poate să provoace un articol, fiind de o candoare și de o sinceritate aproape ireale.
Este o montare care e foarte potrivită pentru spectatorul suedez. El este proiectat înapoi în timp, în urmă cu peste o sută de ani, când societatea sa avea problemele sale. Astăzi, în Suedia situația s-a schimbat. Întâmplările de acest gen: corupția pe scară largă, disprețul pentru infirmitățile psihice, oprobiul public nu se mai întâlnesc. Sunt elemente care aparțin trecutului.
Se regăsesc ele în România, astăzi? Să fim sinceri, da. Sunt ele comparabile cu cele scandinave? Evident că nu, prin amploare prin diversitate, prin persistență. Altă lume…
Avem la Constanța un teatru de repertoriu și nu de proiecte. Dar este deosebit de interesant și acest proiect care se conturează, de colaborare a Teatrului de Stat cu Ambasada Suediei în România şi cu Asociaţia de Prietenie Parlamentară Româno-Suedeză de pe lângă Senatul României, căci va urma, între 25 septembrie – 2 octombrie 2017, un turneu în ţările scandinave. Spectacolele vor avea loc în capitala Suediei, Stockholm, în capitala Danemarcei, Copenhaga, precum şi la Malmö şi Sölvesborg (Suedia). Proiectul va da posibilitatea promovării teatrului şi culturii româneşti în nordul Europei, a Teatrului de Stat Constanţa, la nivel naţional şi internaţional.
Iar despre metoda de psihodesign se va putea vorbi mai concret și mai pe larg, cu aplicabilitate la trupa de actori din Constanța.
Le dorim tuturor, cu toată inima, mult succes.
Steliana Bajdechi
P. S. Nostalgică și balcanică cum sunt, aștept ca la un moment dat să vedem pe scena constănțeană și dramatizarea romanului lui Nikos Kazantsakis, Hristos răstignit a doua oară. Vom înțelege poate (sau nu), apropiați fiind de mentalitatea balcanică, de ce există încă atâta intoleranță față de cei necăjiți, față de refugiați. Căci da, în cartea scriitorului grec este vorba și despre refugiați… Dar de la început de secol XX.
S.B.
