MAMAIA: Incendiu la o clinică de recuperare de la intrarea în stațiune
Publicat de Adina Sîrbu, 10 decembrie 2023, 15:26 / actualizat: 10 decembrie 2023, 16:46
UPDATE:
Purtătorul de cuvânt al ISU Constanța, lt. Anamaria Stoica:
În această după-amiază am fost solicitați prin apel unic la 112 să intervenim la un incendiu izbucnit la o clinică de recuperare în stațiunea Mamaia. La fața locului s-au deplasat 4 autospeciale de stingere, o autoscară, o descarcerare, 2 echipaje de prim-ajutor și o ambulanță din cadrul SAJ Constanța. La fața locului, colegii, când au ajuns, au constatat faptul că incendiul se manifesta la sauna din interiorul clinicii. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. O singură persoană era în interior, iar aceasta s-a autoevacuat până la sosirea echipajelor de pompieri. De asemenea, echipele de căutare-salvare au cercetat interiorul clădirii și nu au fost găsite persoane. La ora 16.18, incendiul a fost lichidat și a fost răcit și ventilat întreg spațiul. Victima, în vârstă de 49 de ani, care s-a autoevacuat, de sex feminin, a avut un atac de panică. A fost asistată medical de echipajul de prim-ajutor, dar aceasta a refuzat transportul la spital.
Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină, astăzi, la intrarea în stațiunea Mamaia, la Clinica de Recuperare Visa Med, unde s-a produs un incendiu.
Incendiul s-a manifestat în zona saunei, iar o persoană, care se afla în interior, s-a autoevacuat.
La intervenție au participat echipaje cu mai multe autospeciale de stingere, descarcerarea, 2 ambulanțe SMURD și 1 SAJ.
Salvatorilor li s-au alăturat și două echipaje cu autospeciale de stingere de la Detașamentul Palas.
Echipele de căutare – salvare au cercetat interiorul cladirii, dar nu au găsit persoane în imobil.
Potrivit ISU Constanța, incendiul s-a soldat doar cu pagube materiale și nu s-au înregistrat victime, fiind lichidat la ora 16.18.
Persoana autoevacuată, o femeie în vârstă de 49 de ani, a suferit un atac de panică și a fost asistată medical de un echipaj SMURD, refuzând transportul la spital.
În acest moment, pompierii răcesc și ventilează spațiile afectate – au transmis reprezentanții ISU.