Primarul… care este… rămâne acasă
Publicat de , 13 octombrie 2015, 20:03
Marian Vanghelie, primarul suspendat al Sectorului 5, rămâne în arest la domiciliu, au decis magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti.
Marian Vanghelie a cerut să fie judecat sub măsura controlului judiciar, motivând că este student și trebuie să fie prezent la cursuri.
Primarul suspendat al Sectorului 5 a adus și o adeverință care să certifice că urmează o facultate.
Marian Vanghelie a mai precizat că trebuie să pregătească botezul fiicei sale.
Magistraţii au respins cererea edilului suspendat, menţinându-i măsura de arest la domiciliu.
Decizia de astăzi a instanţei de la Curtea de Apel Bucureşti este definitivă.