Numărul de jurnaliști uciși în lume a crescut în 2014
Publicat de , 23 decembrie 2014, 08:58
Asasinarea de jurnaliști străini de către membri ai grupării Statul Islamic (SI) a contribuit la transformarea anului 2014 în unul dintre cele mai sângeroase pentru această categorie de persoane, la nivel global, potrivit raportului anual al Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ), publicat marți, informează AFP.
Comitetul notează că jurnaliștii occidentali reprezintă o proporție neobișnuit de crescută printre cei cel puțin 60 de jurnaliști uciși în acest an în virtutea profesiei lor. De asemenea, CPJ își continuă ancheta cu privire la moartea a cel puțin 18 jurnaliști uciși în 2014, pentru a afla dacă decesul acestora este legat de profesia lor. În total, circa un sfert dintre jurnaliștii uciși în 2014 erau corespondenți de război, adică dublul anilor precedenți, subliniază CPJ.
În 2013, au fost uciși 70 de jurnaliști, dintre care 9% erau jurnaliști din țări ale Occidentului, amintește Comitetul.
Printre victimele din 2014 figurează și jurnaliștii americani James Foley și Steven Sotloff, a căror decapitare, filmată și difuzată pe internet de gruparea SI, a îngrozit lumea.
De asemenea, fotografa germană Anja Niedringhaus a fost ucisă în aprilie de un polițist, în timp ce transmitea de la alegerile din Afganistan pentru agenția de presă Associated Press, iar șase jurnaliști străini se numără printre cei cinci reporteri și doi lucrători de presă uciși în acest an în Ucraina. Este prima dată din 2001 când CPJ constată în Ucraina uciderea de jurnaliști în timp ce aceștia își desfășoară munca.
Cu toate acestea, majoritatea covârșitoare de jurnaliști ale căror vieți sunt în pericol din cauza profesiei lor continuă să reprezinte presa locală. Comitetul a invocat în special exemplul Siriei, care afișează cel mai sângeros bilanț pentru presă, pentru al treilea an consecutiv, cu 17 morți în 2014. De asemenea, circa 20 de jurnaliști, majoritar locali, ar fi în continuare ostatici ai SI.
Potrivit CPJ, aproape jumătate dintre jurnaliștii uciși în 2014 au fost uciși în Orientul Mijlociu (OM), iar 38% dintre ei și-au pierdut viața în zone de luptă sau de schimburi de focuri de armă.