Ascultă Radio România Constanța Live

noul regulament scolar

Elevii pot beneficia de burse din partea agenţilor economici

Publicat de aurelia.mierlus, 19 ianuarie 2015, 14:10

Conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor din învăţământul preuniversitar, elevii pot beneficia de burse, pe baza unui contract încheiat cu agenţii economici şi cu persoane juridice sau fizice, deasemenea ei mai pot beneficia de credite oferite de bănci pentru continuarea studiilor.

Elevii si părinţii, au dreptul să fie consultaţi să-şi exprime opţiunea pentru disciplinele aflate în oferta educaţională a şcolii, deasemenea elevul are dreptul de a contesta rezultatele evaluării, solicitând cadrului didactic să justifice rezultatele acesteia, în termen de cinci zile.
În cazul în care diferenţa dintre nota iniţială, acordată de cadrul didactic de la clasă şi nota acordată în urma reevaluării, este mai mică de un punct, contestaţia este respinsă şi nota acordată iniţial ramâne neschimbată, în cazul în care diferenţa dintre nota iniţială şi nota acordată în urma reevaluării este de cel puţin de un punct, contestaţia este acceptată. Calificativul sau notele obţinute în urma contestaţiei, rămân definitive.

Tot potrivit regulamentului, conducerea si personalul din unitatea de învăţământ nu pot face publice datele personale şi rezultatele şcolare, ale elevilor.
“Sunt clarificări care s-au adus la Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ din anul 2005” spune inspectorul şcolar general adjunct, Iris Sarchizian, despre noile prevederi apărute în Monitorul Oficial

“Noul regulament nu vine cu multe schimbări ţinând cont că la nivelul şcolii noastre, aceste prevederi se respectă prin regulamentul intern “, spune Claudia Niţu, directorul Colegiului Tehnic Energetic din Constanţa.

Tot în regulament este prevăzut că elevii au dreptul la tarife reduse cu 75% pentru accesul la muzee, la spectacole de teatru şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţiile publice.
De asemenea, elevii beneficiază, pe tot parcursul anului calendaristic, de tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun.
aureliamierlus@radioconstanta.ro

SPANIA: Crește numărul morților în urma inundațiilor devastatoare din sud-estul țării
Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 18:23

Guvernul spaniol a anunţat trei zile de doliu naţional, de joi, 31 octombrie, și până sâmbătă, 2 noiembrie, în urma celor mai grave...

Cauza incendiului de la Oltina în care a murit un bebeluș – jocul copiilor cu focul
Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 15:40

O fetiţă de doar o lună a murit carbonizată într-un incendiu care a mistuit, miercuri, o casă din localitatea constănţeană Oltina. Alţi 4...

Nou sistem de alarmare a populației pe platforma Petromidia Năvodari
Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 15:07

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a implementat un nou sistem de alarmare pe platforma Petromidia...

Punctele vamale Constanța Nord, Constanța Sud și Isaccea vor avea scanere cu raze X pentru camioane
Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 14:05

Ministerul Finanţelor și Autoritatea Vamală Română anunță operaționalizarea primului sistem fix de scanare cu raze X pentru autocamioane din...

Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 13:43

UCRAINA: Volodimir Zelenski propune un armistiţiu parţial cu Rusia în faţa reticenţei Occidentului la cererile sale

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sugerat în mod deschis, pentru prima dată de la începutul războiului, posibilitatea de a negocia un...

Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 13:01

CONSTANȚA: În foarte multe zone din oraș, bulevardele și străzile pe care s-a lucrat au asfaltul surpat. Care este cauza?

Marile proiecte de mobilitate urbană din municipiul Constanța, precum și cele care vizează înlocuirea rețelelor de apă rece și de...

Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 12:53

NĂVODARI: Doi pietoni s-au aruncat intenționat în fața unor autoturism. Ce recomandă Poliția

În orașul Năvodari, în decurs de câteva zile, doi bărbați s-au aruncat intenționat în fața unor autoturisme aflate în mers. Astfel, pe 16...

Actualitate miercuri, 30 octombrie 2024, 10:32

Județul CONSTANȚA: Incendiu la o locuință. Un copil de doar o lună a fost găsit carbonizat

Un incendiu a izbucnit astăzi în Oltina, la o locuință în care copil de o lună a fost surprins în interior. Echipele de intervenție din...

Noul regulament şcolar: Agresarea verbală, fizică şi emoţională a elevilor de către profesori, interzisă

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 ianuarie 2015, 07:38

Personalului din învăţământul preuniversitar îi este interzis să aplice pedepse corporale, precum şi să agreseze verbal, fizic sau emoţional elevii sau colegii, prevede Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor din învăţământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial.

Totodată, personalului din învăţământul preuniversitar îi este interzis să desfăşoare acţiuni de natură să afecteze imaginea publică a elevului, viaţa intimă, privată şi familială a acestuia.

Angajaţii unităţilor de învăţământ preuniversitar trebuie să aibă o ţinută morală demnă, o vestimentaţie decentă şi un comportament responsabil, potrivit regulamentului.

Ei au obligaţia de a veghea la siguranţa elevilor, în incinta unităţii de învăţământ, pe parcursul desfăşurării programului şcolar şi a activităţilor extracurriculare/extraşcolare.

În plus, personalul din învăţământul preuniversitar are obligaţia să sesizeze, după caz, instituţiile publice de asistenţă socială sau educaţională specializată, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în legătură cu orice încălcări ale drepturilor copilului/elevului, inclusiv în legătură cu aspecte care îi afectează demnitatea, integritatea fizică şi psihică.