FOTO: Aniversare și predare de comandă la bordul Navei-Școală „Mircea”
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 mai 2018, 08:29
Nava-Școală „Mircea”, simbol al Forțelor Navale Române, sărbătorește astăzi, 17 mai, 79 de ani de la intrarea în serviciu.
Din anul 1939, Nava-Școală „Mircea” produce o rezonanță unică în sufletele tuturor celor care și-au format deprinderile de marinar și tăria de caracter pe timpul voiajelor de practică.
Cu acest prilej, la această oră, are loc o ceremonie în cadrul căreia comandorul Ioan-Gabriel Moise va preda pavilionul navei noului comandant al Navei-Școală „Mircea”, comandorul Mircea Târhoacă.
De asemenea, o coroană de flori a fost aruncată peste bord, în memoria marinarilor, cu ocazia Zilei Eroilor.
„Mircea” este un velier clasa A tip Bark, cu trei catarge (cel mai mare având înălțimea de 44 de metri deasupra apei) și cu 23 de vele ce însumează o suprafaţă totală de 1.750 metri pătraţi. Nava a fost construită, în perioada 1938-1939, la Şantierul Naval „Blohm & Voss” din Hamburg, Germania. Din seria sa, mai fac parte navele „Eagle” – SUA, „Gorch Fock I” – Germania, „Gorch Fock II” – Germania şi „Sagres” – Portugalia.