CONSTANȚA: Noapte importantă pentru musulmani
Publicat de Arantxa Catană, 21 iunie 2017, 17:45
Musulmani din România sărbătoresc în această noapte un moment important în perioada Lunii Ramazan, Noaptea de Kadir sau Noaptea Puterii.
În aceasta noapte i-a fost revelată profetului Muhammed, Cartea Sfântă, Coranul.
„Cu ocazia acestei nopți organizăm la Moscheea Regală Carol I din Constanţa pentru toți credincioșii o slujbă religioasă. De preferat ar fi ca musulmanii să vină la geamie, pentru că o rugăciune care se face în comuniune, împreună cu ceilalți membri este mult mai benefică decât dacă se face de unul singur – este mai benefică și de aceea Profetul a spus: Faceți rugăciunile împreună cu membrii comunității. Se dezvoltă dialogul social, ne cunoaștem mai bine unii cu alții, ne preocupăm de grijile unora față de ceilalți”, a declarat Muftiul Iusuf Murat pentru Radio Constanța.
Tradiţia spune, de asemenea că tot în aceasta noapte, dorinţele sunt îndeplinite.