Vineri, 17 Aprilie, de la ora 20,oo, de Sfânta Sărbătoare a Izvorului Tămăduirii, la Restaurantul Del Mar din Mamaia va avea loc un spectacol de muzică şi poezie aromână intitulat sugestiv: „Căliuri câtrâ şoput/ Drumuri spre izvor”.
Concepută ca o retrospectivă a creaţiei unor poeţi aromâni de ieri şi de azi şi a muzicii armâneşti vechi şi noi, manifestarea aduce ca noutate un instrument foarte apreciat în muzica clasică, dar deloc folosit în muzica armânească tradiţională: pianul.
Aşadar, se lansează un concept inedit, diferit de ceea ce s-a realizat până acum, cu acorduri minunate pendulând între tradiţie şi modernitate. Veţi pătrunde într-o atmosferă caldă, îmbietoare, iar repertoriul ales cu grijă vă va umple sufletele de bucurie.
Veţi putea asculta atât melodii vechi şi noi, de suflet, cât şi versuri din creaţia poeţilor aromâni: Nicolae Caratană, Costa Guli, Matilda Caragiu-Marioţeanu, Hristu Cîndroveanu, Spirou Fouchi, Kira Mantsu.
Cel care a avut ideea acestei transpuneri la pian a mai multor melodii aromâne este artistul Dorian Pârvu. S-au alăturat iniţiativei: Eliza Nirlu, absolventă a Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii “Ovidius” Constanţa, jurnalista Steliana Bajdechi, poeta Amelia Stănescu şi tinerii Ionuţ Alexandru Jurcă, Mihai Scîndu, George Zelca, Alex Sburlan.
Poeziile vor fi recitate bilingv în aromână şi română.
Vineri, 17 aprilie, de la ora 20,oo, la Restaurantul Del Mar, din Mamaia veţi avea ocazia să regăsiţi deopotrivă o lume străveche, dar şi una modernă, a cărui spirit nu este suficient cunoscut – lumea armânească.
În această săptămână importantă pentru creştinătatea ortodoxă, am ales ca subiect în emisiunea „Stil de viaţă” literatura de detenţie creată de scriitorii dobrogeni care au fost aruncaţi în închisorile comuniste.
Experimentul temniţelor şi al muncii forţate din lagărele şi coloniile comuniste a însemnat distrugerea clasei politice interbelice, eliminarea elitei intelectuale, exterminarea unui număr mare de clerici ortodocşi sau greco-catolici şi, în general, represiunea împotriva tuturor persoanelor care s-au împotrivit instaurarii ,,democratiei populare”. Începând cu martie 1945, Partidul Comunist a declanşat o teroare sistematică împotriva opozanţilor politici, reproducând pe teritoriul României modelul Gulagului sovietic.
Penitenciarele reeducării şi lagărele de muncă erau caracterizate prin aplicarea metodelor de tortură pentru a le înfrânge rezistenţa celor ce erau închişi.
O mare parte a lagărelor de muncă se aflau în zona de sud-est a României, unele în Dobrogea: Canalul Dunăre-Marea Neagră (Peninsula, Poarta Alba. Salcia, Periprava, Constanţa, Midia, Capul Midia, Cernavodă, etc.), coloniile de muncă din Balta Brăilei.
Unul dintre scriitorii dobrogeni care au fost închişi în aceste lagăre de muncă este şi profesorul, jurnalistul Alexandru Mihalcea.
Născut în Bucureşti, la 13 august 1936, Alexandru Mihalcea absolvă Liceul „Ion Neculce” din Capitală, iar la 17 ani se înscrie la Facultatea de Ziaristica a Universităţii „Dr. C.I. Parhon”. Un an mai târziu o abandonează, „îngreţoşat de cursurile de marxism-leninism-stalinism ale profesorului Leonte Tisminitchi, alias Leon Tismăneanu”. Timp de doi ani urmează regimul cazon al şcolii Militare de Ofiţeri de Infanterie „Nicolae Bălcescu”, după care revine pe băncile ziaristicii, devenită între timp secţie a Facultăţii de Filosofie.
La 25 martie 1959 este arestat fiind acuzat că a calomniat „arta, literatura şi scriitorii progresişti de după 23 August” şi că a simpatizat cu evenimentele din Ungaria, că a ascultat posturi de radio „imperialiste”. în următoarele trei luni este anchetat după metodă clasică a Securităţii comuniste: tortură, minciună şi umilire totală.
Tabloul anchetei şi detenţiei sale de patru ani la penitenciarele Malmaison, Jilava, Gherla, lagărele Poartă Albă, Salcia, Luciu Giurgeni şi Grindu este zugrăvit în cărţile document: „Jurnal de ocna” (1994), „Uranus – Gherla, via Salcia” (2004), „Salcia,un lagăr al morţii” (2009), precum şi în articolele publicate, în special, în „Memoria: revista gândirii arestate”.
În 1963, Alexandru Mihalcea este eliberat din penitenciarul Gherla.
Urmează cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii Bucureşti, secţia de limba şi literatură franceză, iar după absolvire devine profesor de limba franceză. Este redactor la revista de cultură „Tomis”, iar după revoluţie, timp de un deceniu, este jurnalist corespondent al ziarului „România liberă” pentru Dobrogea, unul dintre cei mai activi, cunoscuţi şi respectaţi ziarişti de investigaţie din regiunea noastră.
În 1969, un recurs extraordinar al Procurorului General îl găseşte pe „inculpatul” Alexandru Mihalcea nevinovat de actele pentru care fusese condamnat cu zece ani în urmă şi este achitat de către Tribunalul Suprem al R.S.R. pentru „inexistentă infracţiunii”.
Alexandru Mihalcea într-un fragment din emisiunea „Stil de viaţă” difuzată luni, 6 aprilie:
Un alt scriitor dobrogean prezentat în cadrul emisiunii „Stil de viaţă” a fost Nicoale Caratană. Scriitorul Ovidiu Dunăreanu a vorbit despre acest poet atât de puţin cunoscut chiar şi în Dobrogea.
Cola Caratană s-a născut în 1914 în localitatea Horopani din Macedonia – Grecia, situată între oraşele Veria şi Naoussa. Împlinise daja 14 ani când a sosit cu părinţii în Cadrilater.
Anul 1940 îl găseşte în armată. Urmează o perioadă cu mari frământări politice în ţară, dar şi cu probleme grave pe plan extern , printre care şi cedarea Cadrilaterului. A plecat la război, în direcţia Crimeea. Mai târziu va descrie, cu multă sensibilitate, în poeziile sale luptele de la cota 102, faptele de sacrificiu ale camarazilor săi.
Este arestat de 3 ori, prima dată în anul 1948. Face ani de puşcarie în închisorile de la Văcăreşti, Canalul Dunăre – Marea Neagră, Mărgineni, Gherla. A fost pedepsit cu fixarea unui domiciliul obligatoriu în localitatea Movila Gâldăului din Bărăgan. Era anul 1955, multe din poemele sale fiind inspirate din perioada trăită în câmpia Bărăganului.
După evenimentele din Ungaria din 1957 este aruncat în închisorile Jilava, Aiud şi în final în colonia de muncă Salcia din Insula Brăilei. Este eliberat din închisoare în anul 1964 odată cu graţierea generală a deţinuţilor politici.
După eliberarea din detenţie s-a stabilit în Constanţa şi a lucrat că simplu muncitor la diverse lucrări de construcţii. În timpul liber s-a ocupat de poezie.
A debutat editorial în unul 1972 la editura Cartea Românească, graţie aprecierii valorii poeziei sale de către marele cărturar Mircea Ciobanu şi a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România în anul 1979.
S-a stins din viaţă în octombrie 1992. Reuşise însă să-şi aşterne pe hârtie cele mai importante momente din viaţă sa. Scriitorul Ovidiu Dunăreanu a citit un fragment din volumul său intitulat „Memorii Ghetsimanice”, apărut la Editura Ex Ponto, în anul 2000.
