Parlamentul României a aprobat înfiinţarea a două structuri NATO
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 24 iunie 2015, 12:00
Parlamentul a aprobat înfiinţarea a două structuri NATO la Bucureşti, aşa cum a cerut preşedintele Klaus Iohannis. Prima se va numi NATO Force Integration Unit, iar a doua structură va fi cu indicativ de unitate militară în Garnizoana Bucureşti.
Ambele vor fi deschise anul viitor şi vor avea un rol cheie în asigurarea legăturilor între structurile forţelor naţionale şi cele ale Alianţei, cu funcţii de comandă şi control în spaţiul în care se impune dislocarea unei forţe de reacţie rapidă.
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat marţi solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis privind aprobarea înfiinţării Unităţii de Integrare a Forţelor NATO, sub denumirea NATO Force Integration Unit (NFIU), şi a Comandamentului Multinaţional de Divizie, cu indicative de unitate militară, pe teritoriul României, în Garnizoana Bucureşti.
În februarie, cu ocazia unei reuniuni a miniştrilor Apărării din ţările membre, NATO a aprobat înfiinţarea primelor 6 unităţi de integrare a forţelor aliate (NATO Force Integration Units – NFIUs) în statele membre din estul Alianţei, inclusiv în România.
NATO Force Integration Unit (NFIU) este un comandament de comandă-control care asigură planificarea şi operaţionalizarea misiunilor ca atunci când este nevoie, când apare o situaţie de criză, forţele de intervenţie rapidă aprobate să poată interveni în 48 de ore, iar terenul acolo unde intervin să poată fi pregătit de aceste comandamente.
Alte cinci astfel de unităţi vor fi deschise în Polonia, în ţările baltice şi în Bulgaria. România şi Polonia vor găzdui şi două comandamente multinaţionale NATO, unul pentru zona de sud est, celălalt pentru zona de sud vest.
În Parlament a fost prezentată şi acceptată oferta României privind înfiinţarea pe teritoriul naţional a unui Comandament Multinaţional de Divizie, care va putea oferi Alianţei o flexibilitate sporită şi opţiuni suplimentare de comandă-control în zona sudică a flancului estic.
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, anunţa încă din luna martie că aceste două comandamente NATO se vor deschide în 2016 şi vor funcţiona la Bucureşti. Ele vor avea un rol cheie în asigurarea legăturilor între structurile de forţe naţionale şi cele ale Alianţei, îndeplinind funcţiile de comandă şi control în spaţiul în care se impune dislocarea unei forţe de reacţie rapidă.
Sursa – stiri.tvr.ro