România înfruntă astăzi Africa de Sud la CM de rugby din Franța
Publicat de Claudiu Dobrescu, 17 septembrie 2023, 08:08
În cadrul celei de-a doua etape din Grupa B la Campionatul Mondial de rugby din Franța, naționala României se va confrunta cu selecționata din Africa de Sud, într-un meci programat în această zi.
Partida va începe la ora 16.00 și va fi transmisă în direct la Digisport 2, de pe Stade de Bordeaux.
Conducerea tehnică a naţionalei de rugby a Africii de Sud (campioana mondială din 2019) îşi va odihni titularii şi va înfrunta echipa României cu rezervele, după cum a anunţat Marţi, într-o conferinţă de presă, Felix Jones, unul dintre antrenorii asistenţi responsabili cu defensiva naționalei sud-africane.
În primul meci din această grupă foarte dificilă, România a fost învinsă categoric de Irlanda, scor 82-8 pentru irlandezi, iar Africa de Sud a câștigat meciul cu Scoția, scor 18-3.
Tot in Grupa B, ieri la Nantes s-a disputat meciul Irlanda – Tonga, care s-a incheiat cu victoria clară a irlandezilor, scor 59-16, la pauză 31-13.
Cu încă un eseu realizat în minutul 38, Johnny Sexton a devenit cel mai bun marcator al Irlandei, depăşindu-l pe Ronan O’Gara (care a totalizat 1.083 de puncte).
În vârstă de 38 de ani şi cu 115 selecţii la activ, Sexton a marcat şaisprezece puncte în prima repriză, ajungând la 1090 de puncte în tricoul ”verzilor”.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto FRR