FOTO | Premiera spectacolului „Naşul din umbră” în regia lui Lică Gherghilescu, cu un scenariu semnat de Nicu Baturi, pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa

Publicat de , 4 martie 2020, 12:49 / actualizat: 5 martie 2020, 8:48

Premiera spectacolului „Naşul din umbră” în regia lui Lică Gherghilescu, cu un scenariu semnat de Nicu Baturi, a avut loc sâmbătă, 29 februarie, pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa. O sală plină i-a aplaudat îndelung pe actorii îndrumaţi de maestrul Lică Ghergilescu, în această piesă de teatru scrisă după o poveste petrecută demult în frumosul port Sulina, la gurile Dunării. Personajele au fost interpretate de Lică Gherghilescu, Tiberius Stanciu, Tani Ştefu, Ionuţ Ştefan, Dan Cojocaru, Vali Cacioianu, Adrian Enică, Mihai Voicu şi Nicu Baturi.

L-am abordat pe scenarist imediat după aplauze şi căderea cortinei, căutând să aflăm cum a ajuns să scrie teatru, ştiindu-l pasionat, de altfel, de artă.

Nicu Baturi, scenarist: Premiera piesei de teatru “Naşul din Umbră” s-a jucat cu casa închisă, pe scena Teatrului National de Opera si Balet Oleg Danovski din Constanta. Producătorul este Asociaţia constănţeană „Ex Oriente Lux”, care a organizat de-a lungul timpului tot felul de simpozioane pe diferite teme și, începând din primavara trecuta, pe unul dintre simpozioane l-a metamorfozat intr-o piesa de teatru. Sambata trecută a fost ce-a de-a doua piesa de teatru din portofoliul acesteia, care s-a jucat.

Prietenii vă cunosc pentru tablourile pe care le pictați, mai puțin după activitatea scriitoricească. Nu ați publicat până acum, aveți și alte texte în pregătire sau finalizate?

Nicu Baturi, scenarist: Într-adevăr, în cercul meu de prieteni sunt recunoscut pentru pasiunea mea pentru pictură. Am cochetat și cu modelajul în lut într-o perioadă. Îmi place să modelez chipuri. Activitatea mea scriitoricească nu este cunoscută deloc, pentru simplul motiv ca acesta este primul meu scenariu de teatru, care se pune în scenă. Așadar este pentru mine un debut ca autor. Mă întrebați mai devreme dacă mai am texte pregătite… Da, mai am un scenariu finalizat, este vorba despre o comedie în limba aromâna. Sper să găsim resursele și timpul necesar pentru a o pune în scenă și pe aceasta. Este un proiect viitor.

Cum v-a venit inspirația să scrieți un scenariu de teatru?

Nicu Baturi, scenarist: Inspiratia mi-a venit în această vară, vizitând orașul Sulina de patru ori. Am observat diversitatea etnică din zonă, caracteristică Dobrogei, și mi-am adus aminte de lungile discuții pe care le aveam cu regretatul Virgil Coman, directorul Arhivelor Statului, care îmi povestea că atunci când era student facea studiu prin cimitirele diferitelor localități, pentru a afla despre persoanele care au trăit acolo, afla povești întregi despre evenimente ce au avut loc cândva. Așa am descoperit și fascinanta poveste a piratului Ghiorghios Kontogouris, al cărui nume mi-a rezonat cumva în minte și mi-am zis că ar prinde bine o poveste legată și de acest personaj. Așa s-a născut piesa de teatru “Naşul din Umbră”.

De ce ați ales un subiect misterios, o crimă, și nu un subiect romantic, o piesa de dragoste, sau o comedie?

Nicu Baturi, scenarist: Ca să mă leg de acele locuri și de multitudinea de personaje ce ar putea fi implicate într-o poveste, ami ales misterul unei crime care „s-a întamplat”, am considerat că o piesă polițistă este mai captivantă și te ţine în priză. Pentru publicul din Balcani am ales comedia, râsul este o limbă universală, o comedie ar înțelege-o fara probleme, este vorba şi de limbajul trupului.

Cum ați colaborat cu regizorul Lică Gherghilescu, cu echipa de actori?

Nicu Baturi, scenarist: Maestrul Lică Gherghilescu se numără printre cei mai buni prieteni pe care îi am. Este de la sine inteles ca o colaborare in asemenea conditii nu poate fi decat una excelenta. Maestrul Gherghilescu este una dintre cele mai serioase persoane pe care le-am cunoscut. Este un artist și un profesionist desăvârșit. El nu acceptă compromisuri nici dacă lucrează cu amatori. Piesele pe care le regizează nu pot fi decât perfecte, nu exista alta opțiune pentru domnia sa!

Bineînțeles că în orice activitate unde sunt implicate multe persoane, ai de-a face și cu multe caractere care uneori pot crea mici neînțelegeri, dar important este ca orice astfel de neînțelegere să ducă la progres, lucru care, de altfel, s-a și întâmplat, publicul fiind judecătorul suprem. La fel am colaborat și cu actorii, mai ales că toți îmi sunt prieteni. Râdeam pe parcursul lunilor în care am lucrat împreună că povestea din piesa de teatru se repetă, dar de data aceasta în realitate. Fiecare dintre ei încercau să schimbe pe alocuri scenariul, înlocuind unele cuvinte cu unele care li se părea lor că ar fi mai potrivite. Colaborând astfel cu ei, am ajuns la varianta finală a piesei.

Ați debutat și ca actor de film, cum este lucrul în teatru vizavi de cinematografie?

Nicu Baturi, scenarist: Da, am debutat ca actor în filmul prietenului meu, regizorul Toma Enache, într-un mic rol, dar destul de important,  cel puțin pentru mine, ținând cont că filmul începe chiar cu secvența în care joc eu. De asemenea, filmul se încheie tot cu o secvență în care joc. El se poate vedea acum pe Netflix. Acum îmi dau seama că, atât în film cât și în piesa de teatru în care am jucat, eu port un chipiu pe cap. În film este vorba de un comandat de navă, căpitanul Tega, și în piesa de teatru sunt un lucrător de peron de la CFR, Tomiţă. Mi-am dat seama că lucrul în teatru este total diferit față de cel din film. La teatru trebuie să repeți de o sută de ori și ai doar o singură șansă, ca la spectacol, rolul să-ți iasă bine. La film, ai o sută de șanse, poți trage duble până se termină banda, ca să scoți un rol bun.

Pe care dintre cele şapte arte frumoase o apreciați cel mai mult?

Nicu Baturi, scenarist: De-a lungul timpului am cochetat cu poezia, cu pictura, cu sculptura, cu filmul, iată, acum cu teatrul, dar toate acestea la nivel de hobby. Eu nu mă consider un artist, ci o persoană normală cu înclinaţii către arte. Următorul proiect, la care mă gândesc de câțiva ani, este să expun într-un muzeu, în cadrul unui vernisaj, urmatoarele tablouri pe care intenționez să le pictez, așa ca nu le voi mai înstrăina, cum am făcut-o până acum, și le voi păstra până la momentul vernisajului.

Interviu realizat de Mircea Taiss / Fotografii: Mircea Taiss