Ascultă Radio România Constanța Live

Narcisa Lecuşanu își lansează cartea la Constanța

Narcisa Lecuşanu își lansează cartea la Constanța

Narcisa Lecuşanu își lansează cartea la Constanța

Publicat de Catalin Donose, 29 martie 2021, 10:32

La Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universității Ovidius Constanța se va da startul caravanei naţionale de lansare a cărţii „Povestea vieții mele”, în prezenţa Narcisei Lecuşanu.

Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS) a Universității Ovidius din Constanța (UOC) şi Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Constanța, organizează miercuri, festivitatea de debut a caravanei naţionale pentru lansarea volumului memorialistic „Povestea vieții mele”, în prezenţa autoarei, Narcisa Lecușanu.

Potrivit decanului FEFS, prof. univ. dr. Ionel Melenco, la lansare au fost invitaţi membri ai comunităţii academice, sportivi şi reprezentanţi ai administraţiei publice.

„Facultatea de Educație Fizică și Sport din Constanța este onorată că poate găzdui un asemenea eveniment, alături de profesioniști din domeniul Știința Sportului și Educației Fizice. Suntem fericiți când oameni care au reușit în viață ne sunt oaspeți, vrem să beneficiem și noi de valoarea, experiența și expertiza doamnei Narcisa Lecușanu, un om și un sportiv de excepție!”, a declarat prof. univ. dr. Ionel Melenco.

La rândul său, directorul executiv al DJTS Constanţa, Mariana Solomon, cea care a avut iniţiativa organizării evenimentului într-un mediu universitar, a afirmat că „întâlnirea cu Narcisa Lecuşanu îi poate ajuta pe cei care o vor cunoaşte să-şi regăsească motivația de a reuși în visele lor”.

„De ce am ales să fim prezenţi la debutul caravanei naţionale pentru lansarea cărţii autobiografice a Narcisei Lecușanu? Pentru că este un om minunat, un sportiv împlinit – campioană mondială de tineret, vicecampioană mondială de senioare, la handbal, campioană națională a României, Macedoniei, Germaniei, câștigătoare de Cupe Europene; un om care înțelege administrația sportivă – membru al Comitetului Executiv al Federației Internaționale de Handbal şi Secretar de stat la Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS), un model pentru societate, administrație şi mediul de afaceri”, a subliniat Mariana Solomon.

Conform organizatorilor, caravana națională de lansare a cărții „Povestea vieții mele”, este programată să debuteze miercuri, 31.03.2021, ora 11.00, la sediul Facultății de Educație Fizică și Sport, str. Cpt. Aviator Al. Șerbănescu nr.1, în prezenţa autoarei, Narcisa Lecuşanu. Dacă vremea este nefavorabilă, evenimentul va fi găzduit în Sala Senatului din Campusul UOC.

Născută la Bacău, pe 17 septembrie 1976, Narcisa Lecuşanu şi-a făcut debutul în handbal în anul 1988. Printre cele mai importante titluri obţinute se numără cel de campioană mondială de tineret cu naţionala României (1995), vicecampioană mondială cu România la Sankt Petersburg (2005), câştigătoare a Cupei Cupelor EHF cu formaţia Oltchim Râmnicu Vâlcea (2007) şi finalistă a Ligii Campionilor cu Oltchim (2010).

A reuşit să înscrie 129 de goluri pentru Oltchim, în Liga Campionilor, în 40 de partide, şi 302 goluri pentru naţionala României, în 116 partide. S-a retras în 2010, la 34 de ani, din cauza unei accidentări la genunchi. În 2016 a fost aleasă membru component în Comitetul Executiv al Federaţiei Internaţionale de Handbal (IHF).

Lansarea volumului memorialistic „Povestea vieții mele”, scris de Narcisa Lecuşanu a avut loc la București pe 13.02.2021, la Editura Coresi.

Cartea prezintă începutul şi ascensiunea autoarei în sportul de performanţă, dar şi problemele cu care s-a confruntat de-a lungul timpului.

Volumul conţine 251 de capitole, printre care 28 de impresii ale unor jurnalişti valoroşi, foşti colegi din handbal, antrenori, oameni cu care Narcisa Lecuşanu a interacţionat de-a lungul carierei, precum Radu Naum, Florentina Carcadia, Dr. Hassan Moustafa (preşedintele Federaţiei Internaţionale de Handbal), Michael Wiederer (preşedintele Federaţiei Europene de Handbal), Elisabeta Lipă (preşedinta Federaţiei Române de Canotaj) şi Cristian Gaţu (preşedinte de onoare FRH).

Cătălin Donose

Foto – Narcisa Lecușanu

Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:06

Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord

Noul tren electric de la Alstom, inaugurat ieri cu mare fast de autorități, nu a mai plecat în cursa programată în această dimineață, din...

Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord
Operaţiunea „Green-Pass”: Controale la cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:23

Operaţiunea „Green-Pass”: Controale la cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România

Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Jandarmeria Română derulează, joi, operaţiunea...

Operaţiunea „Green-Pass”: Controale la cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România
CFR SA: Vremea nefavorabilă afectează traficul feroviar
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 09:27

CFR SA: Vremea nefavorabilă afectează traficul feroviar

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează publicul că traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile...

CFR SA: Vremea nefavorabilă afectează traficul feroviar
Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, se deschide astăzi în Capitală
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 09:07

Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, se deschide astăzi în Capitală

Timp de patru zile, pasionaţii de călătorii vor putea găsi destinaţiile de vacanță perfecte în cadrul Târgului de Turism al României,...

Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, se deschide astăzi în Capitală
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 08:04

OVIDIU: Accident rutier cu victime multiple între un microbuz de transport persoane și un autoturism

Pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier grav, produs, în această dimineață, între un microbuz...

OVIDIU: Accident rutier cu victime multiple între un microbuz de transport persoane și un autoturism
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 07:51

AUDIO | Adaptarea strategiei maritime la contextual actual de securitate, dezbătută la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța

Statul Major al Forțelor Navale Române organizează, în perioada 20 – 21 noiembrie, conferința internațională anuală pe tema...

AUDIO | Adaptarea strategiei maritime la contextual actual de securitate, dezbătută la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța
Actualitate miercuri, 20 noiembrie 2024, 14:10

TULCEA: Târgul de Crăciun își deschide porțile pe 29 noiembrie

Tulcea se pregătește de sărbători și anunță deschiderea Târgului de Crăciun pe 29 noiembrie. Anl acesta, Târgul de Crăciun din Tulcea...

TULCEA: Târgul de Crăciun își deschide porțile pe 29 noiembrie
Actualitate miercuri, 20 noiembrie 2024, 12:46

Acțiune cu radare în cascadă, în județele CONSTANȚA și TULCEA

La data de 19 noiembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Constanța și Tulcea au acționat pentru...

Acțiune cu radare în cascadă, în județele CONSTANȚA și TULCEA