Actorii Teatrului „Jean Bart” din Tulcea aduc pe scena constănțeană spectacolul „Muzicanții din Bremen”
Începând cu orele 10:30 și 12:00, cei mici sunt invitați în sala Teatrului pentru Copii si Tineret Căluțul de Mare din Constanța.
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 noiembrie 2024, 17:39
Începând cu orele 10:30 și 12:00, cei mici sunt invitați în sala Teatrului pentru Copii si Tineret Căluțul de Mare din Constanța să descopere aventurile a patru prieteni din lumea animalelor. Un măgar, un cățel, o pisică și un cocoș, animale devenite inutile în gospodărie din cauza vârstelor lor înaintate, anticipând sfârșitul tragic ce le este predestinat, hotărăsc să-și părăsească stăpânii.
Lăsând în urmă o viață întunecată de trudă, acestea plănuiesc să meargă la Bremen pentru a-și câștiga traiul din muzică. Un plan temerar, însă cu mult mai inspirat decât alternativa unei morți sigure. Pe drum, atrași de o lumină, ajung la casa unor tâlhari, care se ospateazĂ din prada de cu zi. Cei patru decid să-i sperie pe hoți, punându-i pe fugă. Morala nu este derivată din motivul triumfului binelui asupra forțelor răului, așa cum reiese din definiția basmului. Mai degrabă, accentul cade aici asupra sentimentului de inutilitate căpătat odată cu înaintarea în vârstă și de încercarea de a atinge un ideal.
Din distributie fac parte: Costel Zamfir I Mihai Gălățan I Andra Colidiuc/Oana Pisaroglu I Cristi Naum I Nicoleta Lungu I Nelu Serghei I Irina Naum I Ionel Durbală
Coregrafie – Oana – Lavinia PISAROGLU
Scenografie – Adrian SURUCEANU
Alte mentiuni – Costume: Stela Verebceanu, compozitor: Marian Stârcea, textier: Liliana Stârcea.