Destinaţii de weekend – Muzeul Memorial “Nichita Stănescu”, Muzeul “I.L.Caragiale” și Muzeul Ceasului. Unde le găsiţi şi ce comori ascund

Publicat de Doina Sirbu, 6 ianuarie 2024, 13:28 / actualizat: 6 ianuarie 2024, 16:55

La doar trei ore de mers cu mașina, pornind din Constanța, Ploiești vă așteaptă cu cel puțin trei muzee care ar trebui vizitate: Muzeul Memorial “Nichita Stănescu”, Muzeul “I.L.Caragiale” și Muzeul Ceasului.

“Poezia nu este într-o limbă anume, ci într-un suflet anume”, spunea Nichita.

Pe strada Nichita Stănescu la nr.1, se află Muzeul Memorial “Nichita Stănescu”, locul unde poetul a văzut lumina zilei, la 31 martie 1933. Muzeograful Argentina Istrătescu, vă va fi ghid în expoziția deschisă în casa poetului, cu contribuția mamei și a surorii poetului, Tatiana și Mariana Stănescu.

Odată ajuns ca turist în această casă memorială, ce putem observa, ce putem regăsi din bunurile și din lucrările care au aparținut poetului?

Pe lângă exponatele aflate aici, în casa memorială a poetului, toți vizitatorii simt acea căldură a căminului părintesc al poetului. Majoritatea exponatelor au fost donate muzeului memorial de către mama poetului, Tatiana Stănescu, și sora acestuia, Mariana Stănescu, care au participat efectiv la amenajarea expoziției. Sora poetului încă era în viață când a început amenajarea casei memoriale. În anul 2000 a început amenajarea expoziției, iar în anul 2002 s-a deschis muzeul memorial al poetului.

Iată, sunt 22 de ani de la deschiderea acestui muzeu. Imediat ce pătrunzi în el, dai de camera în care s-a născut poetul. Apoi urmează camera de lucru care are și un pian și un aparat de radio.

Da, şi chiar un pick-up alături de aparatul de radio. Poetul obișnuia să facă acele serate dansante cum erau în perioada adolescenței. Îi plăcea și muzica clasică, muzica vremii. Chiar sora poetului povestea, ea fiind mai mică cu 5 ani decât el, că era foarte supărată pentru că prietenii și colegii, băieții din anturajul poetului nu o primeau și pe ea la aceste serate dansante și ea se uita pe geam de afară.

Casa memorială cuprinde și o încăpere în care sunt principalele diplome și premii pe care le-a obținut poetul Nichita Stănescu. Care ar fi cel mai semnificativ?

Şi semnificativ și drag sufletului lui este cu “Cununa de aur”, obținută de poet la Struga, Macedonia, în anul 1982, cu un an înaintea morţii lui. Aceasta a fost apropiată sufletului său. Mai este și brevetul și medalia Premiului Herder pe care l-a primit la Viena în anul 1976 și toate premiile naționale primite de către poet, premii ale Uniunii Scriitorilor, patru la număr, premiul Mihai Eminescu, premiul Academiei Române. Aici, în camera documentară care atunci când locuia familia Stănescu a fost o altă cameră de zi, se mai găsesc și toate volumele antume, tot ce a publicat în timpul vieții, alături de aceste premii obținute de către poet.

În 2024, Caragiale e contemporan, iar întrebarea: ”Eu cu cine votez?” revine.

La circa 10 minute de mers pe jos, vă așteaptă un alt muzeu deschis la 30 ianuarie 1962, la 110 ani de la nașterea scriitorului Ion Luca Caragiale. A fost deschis prin grija celui ce este considerat „ctitorul muzeelor prahovene”, profesorul Nicolae Simache. În an electoral, Ion Luca Caragiale e contemporan, iar conservatorul Monica Bostan, de la Muzeul Ion Luca Caragiale (secție a Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova), ne reamintește de celebra întrebare, din „ O scrisoare pierdută!”, „Eu cu cine votez?”

Ce ne spuneți despre acest muzeu dedicat lui Ion Luca Caragiale? Este casa lui memorială?

Nu, muzeul a fost deschis în 30 ianuarie 1962 prin grija şi strădania domnului profesor Nicolae Simache, care a deschis mare parte din muzeele Prahovei, noi numindu-l chiar ctitor al muzeelor prahovene. A fost deschis chiar în ziua când se aniversau 110 ani de la nașterea lui Caragiale. Nu este o casă memorială, este doar o casă de sfârșit de secol XVIII, început de secol XIX, casă monument istoric, asemănătoare cu casele în care a locuit Caragiale cu chirie în Ploiești. Și aș mai vrea să subliniez faptul că scriitorul nu a fost niciodată proprietar de casă, toată viața a locuit cu chirie. Din păcate cele două case în care a locuit cu chirie în Ploiești au fost demolate, această casă fiind foarte asemănătoare cu casele în care a locuit cu chirie Caragiale în Ploiești. În prima sală sunt mărturii despre primii ani de școală pe care îi face la Ploiești. Vizitatorii vor regăsi catalogul din ultimul an de gimnaziu, anul școlar 1866-1867, un exponat original, de asemenea, cu programa gimnaziului unde a făcut primul an de gimnaziu, un gimnaziu particular cu semnătura tatălui său, registrul matricol din clasele primare, dar găsesc și exponate care au aparținut familiei Dobrescu, Gheorghe Dobrescu fiind proprietarul acestei case și a fost primar al Ploieștiului între 1906-1907. În cea de-a doua sală este reconstituit universul din casele în care a locuit Caragiale, pentru că mobilierul din cea de-a doua sală i-a aparținut. Pe hol o să vedem, în primul rând, un bust al scriitorului, realizat de sculptorul Ion Jalea, portretele lui Caragiale și Eminescu, adolescenți la vârsta când s-au cunoscut, o să regăsim portrete ale unora din actorii care au dat viață personajelor sale de-a lungul vremii, unii dintre ei chiar contemporani cu scriitorul, iar în cea de-a treia sală este ilustrată opera scriitorului.

Surprinzător, dar în foaia matricolă observăm că are note foarte bune la matematică, mulți de 10. Și în următoarea sală aflăm detalii despre originile sale. Era un pic aromân, un pic albanez.

Da, avem o fotografie a lui Caragiale în costum popular albanez, scriitorul fiind fotografiat în fața bibliotecii din casa sa din Berlin, unde s-a retras în 1904 și unde a și decedat în 9 iunie 1912, la vârsta de 60 de ani. Familia sa se trăgea din insula grecească Hydra, o insulă grecească cu populație preponderent albaneză. Fotografia ne e mărturie că nu și-a uitat practic, niciodată originile. Bunicul scriitorului a fost bucătar în suita lui Caragea Vodă și de multe ori, când primul său născut, Mateiu, credea că are origini boierești, tatăl său îl aducea cu picioarele pe pământ spunându-i “nu vezi că avem frunțile teșite după cum urmașii noștri au creat tăvile cu plăcinte”.

Care este piesa de rezistență a acestui muzeu?

Să știți că în general, când avem grupuri de elevi, bineînțeles, catalogul este cel care îi atrage în primul rând, dar și fotografiile originale pe care le avem și în sala trei, unde este ilustrată opera. Pentru cei mai mici vizitatori am găsit și o modalitate de a-i atrage și de a-i apropia de opera scriitorului și avem un televizor unde putem să le punem spre vizionare Dl Goe şi Vizita, interpretate de copii și filmate chiar în sala în care ei vizionează. Așteptăm cu drag vizitatori din toate colțurile țării, pentru că să ştiţi că avem vizitatori din toate colțurile țării, dar cu precădere în weekend, vizitatorii noștri sunt bucureșteni, pentru că în general își doresc să evadeze din București în weekend şi atunci vin spre Ploiești, unde cu adevărat găsesc foarte multe muzee și au foarte multe lucruri de aflat și de vizitat.

Muzeul este unul viu, în care se creează și evenimente sau doar pentru a observa aceste exponate?

Sigur, muzeul este viu. Chiar anul acesta, pe 27 ianuarie, vom avea cea de-a 26-a ediție a Concursului Național de interpretare artistică a personajelor caragialiene „Caragiale, contemporanul nostru”. Pentru că da, Caragiale e contemporanul nostru, să nu uităm că suntem într-un an electoral și, bineînțeles, cu siguranță ne vom întreba cu toții la un moment dat “eu cu cine votez?”. De aici și contemporaneitatea scriitorului, iată, la 112 ani de la moartea sa.

Primul Revelion, după moda de la Paris, în clădirea ce adăpostește Muzeul Ceasului.

Orașul Ploiești a avut parte de mai multe calamități naturale și sociale și din acest motiv, cele mai multe dintre clădirile din deceniile trecute au fost distruse, dar una dintre cele care au supraviețuit și inundațiilor și războiului și cutremurelor, este cea care adăpostește Muzeul Ceasului, organizat la inițiativa profesorului N. I. Simache, ca secție a Muzeului de Istorie. Clădirea în care funcționează în prezent, Muzeul Ceasului este un monument de arhitectură de la sfârșitul secolului al XIX-lea (1890), care a aparținut magistratului și politicianului Luca Elefterescu. Casa păstrează, în linii generale, arhitectura și decorațiunile originale, în stil romantic, inițialele primului proprietar regăsindu-se și azi, încadrate într-o splendidă feronerie a ușilor de la intrare. Prin fonduri europene a fost reabilitată în urmă cu doi ani.

Muzeul Ceasului din Ploiești este unic în rețeaua muzeeleor din România, și are are o colecție de aproape 1000 de piese printre care: cadran solar, pendul construit din lemn în 1634, ceas pus în mișcare printr-o cădere de apă (Londra, 1654), primul ceas de buzunar („oul de Nürnberg”), orologii de turn, o piesă din 1693 (realizare a ceasornicarului Ralf Gout), ceasul de mână construit în același an de Courvoisier (cu efigia lui Ludovic al XIV-lea), piese realizate de meșteri londonezi, de ceasornicari francezi, austrieci sau elvețieni. Pot fi văzute ceasuri cu mecanisme muzicale care cântă: Marseilleza, Deșteaptă-te, române! sau valsurile lui Strauss. Prin tehnologia modernă vă puteți întoarce în timp și veți vedea cum erau clădirile și viața Ploieștiului de altădată.

Sunt prezentate ceasuri care au aparținut unor personalități: Regele Carol I, Regele Mihai, țarul Alexandru al II-lea, Marele Duce Nicolae, Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu, Vasile Alecsandri, Constantin Brâncoveanu, Al. I. Cuza, Mihail Kogălniceanu, Cezar Bolliac, B.P. Hasdeu, Theodor Aman, I.L. Caragiale, Duiliu Zamfirescu. Multe dintre ceasuri sunt din aur, dar valoarea lor nu poate fi ușor definită. Obiectele sunt de o valoare inestimabilă pentru că: fie sunt realizate din materiale deosebite și scumpe, fie sunt făcute de meșteri vestiți, fie au fost purtate de personalități marcante din țară și străinătate.

Casa în care există colecții întregi despre evoluția mijloacelor de măsurare a timpului, a fost și locul unde s-a organizat pentru prima dată Revelionul, așa cum se obișnuia la început de secol XX la Paris, cu orchestră, ospătari și masă festivă. De casa lui Luca Elefterescu se leagă diferite evenimente culturale locale precum acele jour-fixes, care deveniseră noua modă după 1895. În aceste petreceri ale elitei ploieștene se organizau concerte de cameră și se dansau valsuri la modă în acea epocă. Și tot în salonul mare al acestui imobil s-a desfășurat și primul revelion din Ploiești, la trecerea dintre 1903 și 1904. Mobila a fost trasă la perete pentru a se elibera spațiul pentru dans, într-o altă cameră s-a organizat masa, iar în rotonda clădirii a cântat taraful tocmit de Luca Eleftescu. Diversitatea colecției Muzeului Ceasului „Nicolae Simache“ – Ploiești este determinată și de automatele muzicale și ceasurile muzicale; majoritatea acestor piese funcționând și astăzi chiar daca au o vechime de peste 150 de ani. Sunt incluse în această categorie: simphonioanele, cutiile muzicale cu cilindru, baletul mecanic, păsările mecanice, păpușa mecanică, gramofonul și patefonul.

Redactor: Liliana Fustanela / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: Liliana Fustanela