(AUDIO) Modernizarea sistemului de gospodărire calitativă a apei din canalele navigabile
Publicat de cristina.iliuta, 18 septembrie 2014, 13:08
Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA a finalizat lucrările de execuţie la proiectul „Modernizarea sistemului de gospodărire calitativă a apei din canalele navigabile” prin montarea a 12 staţii automate de monitorizare a calităţii apei, cu o valoare de 20 milioane de lei. Astfel, calitatea apei este monitorizată din 30 în 30 de secunde şi transmite în timp real posibilele anomalii. Amplasarea staţiilor s-a făcut în puncte critice în urma rezultatelor unui studiu de impact. Realizarea acestui sistem de monitorizare va duce la eliminarea rapidă a efectelor unor posibile poluări accidentale,după cum ne-a declarat directorul CNACN, Daniel Georgescu. Proiectul a fost finanţat din fonduri externe nerambursabile, prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Transport 2007-2013.