O nouă premieră: ”Frumoasa și Bestia” sau despre eleganță, profesionalism și efort incredibil
Publicat de , 25 aprilie 2018, 15:57
În Constanța, o clădire îngustă, strivită între alte două construcții, cunoscută de constănțenii mai în vârstă ca fiind baia comunală, adăpostește trei instituții, dintre care două se ocupă de cultura cetății: teatrul dramatic și baletul. În interior, impresia este de timp încremenit! Pereții povestesc despre trecerea anilor, aerul este … vestust la propriu și la figurat. Ca să ajungi la sala de repetiții a Companiei de Balet ”Oleg Danovski”, urci pe o scară ingustă, străbați un hol întunecat și intri într-un spațiu care, dacă nu ar fi animat de minunații dansatori, ar părea trist și părăsit: o podea din lemn care ar trebui refăcută, oglinzi mari, pălite de anii trecuți peste ele, câteva bare așezate în linie.
Într-un asemenea loc se construiește cu eleganță, profesionalism și efort incredibil, una dintre cele mai frumoase povești culturale de la malul mării: povestea baletului constănțean, ținut în viață prin efortul unei echipe uimitoare: coregraful Horațiu Cherecheș, directorul companiei, Monica Cherecheș și balerinii veniți din toată lumea. La ora când am ajuns acolo, se repeta pentru spectacolul ”Carmen”, de Bizet, o reprezentație deosebită a Teatrului Național de Operă și Balet manageriat de soprana Daniela Vlădescu.
Dar gândurile coregrafului Horațiu Cherecheș sunt îndreptate acum din zori și până în seară, către premiera pe care o pregătește compania: ”Frumoasa și Bestia”, pe muzica lui Piotr Ilici Ceaikovski. Deosebit este faptul că această montare nu are nicio legătură cu trilogia concepută de marele compozitor rus, adică ”Lacul lebedelor”, ”Spărgătorul de nuci” și ”Frumoasa din pădurea adormită”, ci este un colaj din simfoniile sale, realizat chiar de coregraf.
Natalia Kornilova este o scenografă extraordinară, care a găsit la Constanța o scenă specială pe care își poate broda imaginația creatoare. Baletul ”Crăiasa zăpezii”, pe muzica lui Sibelius și Grig, cu scenografia doamnei Kornilova și coregrafia domnului Cherecheș, a fost spectacolul care a revigorat interesul impresarului german Joachim Landgraf, directorul agenției omonime – una dintre cele mai importante din Germania, de a continua colaborarea. Joachim Landgraf este cel care a organizat turnee ale baletului constănțean încă din anii ’80.
Când stai de vorbă cu soliștii companiei de balet, prima impresie este de uimire. Știi că sunt vedete, Irina și Adrian Mihaiu au câștigat premii importante, dar sunt de o modestie înduioșătoare, care te face să visezi la o lume idealistă. Un alt coleg, Bogdan Bârsănescu, a renunțat la un job pe o croazieră pentru a-și respecta profesia. Irina Ganea Mihaiu interpretează rolul Frumoasei, Bogdan este Bestia, iar Adrian Mihaiu este prințul.
Pentru toți balerinii companiei, pasiunea pentru balet este mistuitoare. Ore întregi de muncă, repetiții non stop, fără odihnă, un profesionalism înalt realizat cu sacrificii.
Astazi teatrul ar trebui să însemne mai întâi eleganță. Avem destule reprezentări ale prostului gust și mitocăniei în reality show-uri de tot felul, avem urâțenii destule de văzut și trăit în viața reală. Cred că teatrul, baletul ar trebui să vorbească astăzi mai mult despre strălucire, bun gust, onestitate. Ca un exemplu de urmat în viața reală.
Premiera din 10 iunie, 2018, de la Teatrul Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” de la Constanța va fi, cu siguranță, un uriaș eveniment.
Vă invit în această seară la emisiunea ”Stil de viață”, de la ora 18.05, să ascultați un reportaj realizat în sala de repetiții.
Steliana Bajdechi
Foto: TNOB Constanța