Un nou contingent, format din 56 de pompieri români, a plecat în GRECIA
Publicat de Adina Sîrbu, 30 august 2023, 06:55
Grecia se luptă de 11 zile să stingă incendiul izbucnit în nord-estul ţării. 20 de oameni au murit până acum şi mai bine de 80 de hectare de teren au fost mistuite de flăcări în cel mai grav incendiu înregistrat vreodată în spaţiul comunitar.
Pentru a veni în sprijinul acestei ţări, România a trimis un nou contingent format din 56 de pompieri, care îi vor schimba pe cei care în ultimele 9 zile au intervenit în zona oraşului Alexandroupolis din nord-estul Greciei.
Potrivit IGSU, modulul național specializat de stins incendii de pădure, care a plecat spre Grecia în data de 21 august și care însumează tot 56 de pompieri, se va întoarce în țară după ce va preda colegilor din cel de-al doilea schimb cele 10 autospeciale de stingere dislocate pe teritoriul elen (8 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure și 2 autospeciale de stingere de capacitate mare 10.000 de litri), astfel încât să fie asigurată continuitatea acțiunilor în cazul producerii unor situații care necesită intervenție.
Măsura de a schimba efectivele a fost dispusă prin Hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, având în vedere solicitarea autorităților din Republica Elenă transmisă în perioada 25-26.08.2023 prin Mecanismul European de Protecție Civilă, referitoare la nevoia continuării sprijinirii operațiunilor de stingere a incendiilor de pădure.
Sursă și foto: IGSU/ Redactor online: Adina Sîrbu