Funeraliile militarilor care au murit în judeţul Constanţa – sâmbătă şi duminică
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 martie 2022, 11:21
Funeraliile militarilor care au murit în dublul accident aviatic de zilele trecute din Dobrogea au loc loc sâmbătă şi duminică, la Constanţa, Bucureşti şi în localitatea Lunca Corbului din judeţul Argeş.
Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, şase militari dintre cei opt căzuţi la datorie vor fi înmormântaţi sâmbătă în Cimitirul Eroilor din Constanţa.
Sicriele cu trupurile neînsufleţite ale căpitan-comandorului (pm) Bogdan Florin, sublocotenentului (pm) Banu Gelu, sublocotenentului (pm) Carp Vlad, sublocotenentului (pm) Bosoi Sergiu, sublocotenentului (pm) Marinescu Ionuţ şi sublocotenentului (pm) Lateş Eduard-Cătălin au fost depuse vineri la Muzeul Naţional al Marinei Române.
Sâmbătă, începând cu ora 12,00, are loc la Muzeul Marinei o ceremonie militară în memoria lor şi vor fi constituite cortegiile funerare.
Slujbele de înmormântare sunt oficiate începând cu ora 13,00, la Catedrala Ortodoxă „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” pentru cinci dintre militari şi la Biserica Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova”, de la aceeaşi oră, pentru sublocotenentul (pm) Bosoi Sergiu.
Tot sâmbătă, începând cu ora 12,00, căpitanul (pm) Pătraşcu Gheorghe Sorin este înmormântat în localitatea Lunca Corbului, sat Pădureţi, judeţul Argeş.
Duminică, la ora 11,00, locotenent-comandorul (pm) Niţă Iosif-Costinel, pilotul avionului MiG-21 LanceR prăbuşit miercuri în judeţul Constanţa, va fi înmormântat la Cimitirul Militar Ghencea III din Bucureşti.
Pe timpul desfăşurării funeraliilor, în semn de omagiu adus camarazilor care şi-au pierdut viaţa, aeronave ale Forţelor Aeriene Române şi ale aliaţilor care execută misiuni de poliţie aeriană întărită în România vor executa survoluri ale zonelor în care au loc ceremoniile.
Cei opt militari au fost înaintaţi în grad post-mortem şi au fost decoraţi post-mortem de preşedintele României cu Ordinul „Virtutea Aeronautică” în grad de Cavaler, cu însemn de pace, respectiv cu Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Cavaler, cu însemn de pace. Eroilor care au căzut la datorie în catastrofele aviatice de miercuri le-au fost conferite Emblema de Onoare a Armatei României, Emblema de Onoare a Forţelor Navale şi Emblema de Onoare a Forţelor Aeriene, „în semn de recunoştinţă şi apreciere a rezultatelor remarcabile obţinute în întreaga activitate profesională, a curajului dovedit în înfruntarea riscurilor majore şi a spiritului de sacrificiu până la jertfa supremă”.
Miercuri seara, o aeronavă MiG-21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene, care executa o misiune de patrulare deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control, iar apoi a dispărut de pe radar. Au fost declanşate de urgenţă operaţiunile de căutare – salvare, iar un elicopter IAR-330 Puma a decolat spre zona posibilului impact. Elicopterul a pierdut legătura radio cu baza în jurul orei 20,44 şi s-a prăbuşit în zona localităţii Gura Dobrogei, judeţul Constanţa, la aproximativ 11 km de aerodrom.
În dublul accident aviatic şi-au pierdut viaţa pilotul MiG-ului, cei cinci membri ai echipajului de pe elicopter şi încă doi salvatori pe mare din cadrul Forţelor Navale Române.