”Little Globy and The Plastic Ogree” sau când pasiunea pentru inginerie nautică și protecția mediului marin se împletește cu talentul scriitoricesc. Un interviu cu Cristina Steliana Mihailovici
Publicat de Adina Sîrbu, 9 februarie 2023, 12:03
Cristina Steliana Mihailovici are un doctorat în Nautical Science and Engineering finalizat la Barcelona (acum predă pe această temă) și un training maritim în UK (în prezent face parte din boardul organizației de management maritim pentru UK- Marine Management Organisation). Sustenabilitatea și schimbările climatice pentru domeniul maritim sunt expertiza sa.
Reporter: Într-o primă discuție m-am întrebat la care dintre preocupări să ne oprim? Doctor în științe și inginerie nautică, ambasador pentru sustenabilitate, responsabilă de managementul marin, protecția mediului, scriitoare, poetă… De ce inginerie nautică?
Cristina Steliana Mihailovici: Pentru pasiunea mea de mic copil pentru vapoare, mări și oceane, delfini. Inginerie – pentru designul inovativ pentru a polua marea cât mai puțin și pentru a proteja speciile marine. Am fost publicată în România la vârsta de 12 ani, în revista culturală transilvăneană „Astra”. Pe când studiam în Brașov am continuat să fiu publicată în revistă, aveam 20-25 de ani pe atunci… După aceea perioadă, m-am axat pe profesiile exacte. În urmă cu 10 ani, am reluat scrisul, cu povești educaționale pentru copii, povești educative, cu „Micul Globy”.
Reporter: Cristina Mihailovici, cine este „Little Globy” de fapt?
Cristina Mihailovici: „Little Globy”, „Micul Globy” este un personaj creat datorită fetiței mele (Nicole Noelia Mihailovici, n.red.). De fapt, ea este Little Globy, pentru că ea se juca cu un glob pământesc atunci când era bebeluș și acest lucru m-a inspirat. Ea știa toate țările, continentele, încă de la 3 ani, apoi, călătorind cu ea, povestind și realizând cu ea aventuri în jurul globului pământesc, am creat „Micul Globy”.
Reporter: Această cărticică pe care mi-ai dăruit-o – „Little Globy and The Plastic Ogree” – se încheie chiar cu sfaturi și pentru alte generații, poate fi citită de fiecare dintre noi și fiecare avem să ne găsim o conduită după aceea, un plan de viață în fond.
Cristina Steliana Mihailovici: În fiecare poveste, noi încercăm să călătorim în jurul planetei și în același timp să descoperim motto-ul micuțului Globy care este „Explorează, descoperă și crede!” Mergem puțin și pe cercetare, explorare, învățare, prezentăm fenomene naturale, prezentăm diverse tradiții – de la tradiția ceaiului, la bonsai, ikebana. Locuri minunate cum este castelul Peleș, Delta Dunării – într-una dintre povești -, bineînțeles marele recif de corali din Australia sau piramidele Egiptului. Fenomene cum ar fi aurora boreală, povestim cum se formează, de unde vine simbolul acesteia, de asemenea, puncte cardinale. Învățăm copiii să recicleze, să fie sustenabili, să protejeze mediul și natura și ne împrietenim cu o grămadă de personaje, de la personaje fantastice la cățelul, care chiar este cățelul nostru, Max, parte din povești, și la animale marine – mamifere, delfini, broaște țestoase marine, și nu numai. De la lumea reală la lumea fantastică, de la tradiții la locuri minunate și la fenomene fizice. Încurajăm copiii și mai ales fetele să studieze inginerie marină, științe exacte, să creăm baloane cu aer cald în altă poveste, simbolul eroilor cum ar fi macii roșii, încercăm arhitectură de avioane, vapoare – asta da, este un defect profesional…
Reporter: Mă bucur că despre sustenabilitate sau despre problemele planetei, la tine, Cristina Mihailovici, descoperim o metodă practică, ne explici ce avem de făcut fiecare dintre noi, apoi ce pot face autoritățile locale, guvernele. Cum să gândim până la urmă urgențele în domeniul sustenabilității?
Cristina Steliana Mihailovici: Când vorbim de sustenabilitate, vorbim de responsabilitate din partea tuturor: de la un simplu om și simplu cetățean, până la, bineînțeles, marile guverne și marii conducători ai lumii. Este o problemă care se agravează, din păcate. Sustenabilitatea este prezentată de Națiunile Unite sub forma a 17 obiective. Da, ne axăm foarte mult pe schimbările climatice, dar acestea vin ca urmare a unui consum excesiv, ca urmare a poluării. Avem ca exemplu, consumul responsabil care ar trebui să se reflecte în rândul comunității, de la un simplu cetățean până la lidership, în fiecare țară și pe tot globul. Vorbim de inovație, de design, pentru că trebuie să creăm, să adaptăm resursele, să reciclăm resursele, creăm noi materiale din resurse… Sănătatea este un alt obiectiv din cele de sustenabilitate.
Reporter: Pe care domeniu te axezi?
Cristina Steliana Mihailovici: Eu mă axez foarte mult pe domeniu maritim în care îmi este profesia și atunci mă axez foarte mult pe poluare maritimă, protejarea apelor și oceanelor, a mediului marin, strategia de economisire a combustibililor, de a găsi soluții alternative, energii alternative care pot fi folosite atât pe mare cât și pe uscat. Vorbim de egalitate și echitate și aici din nou sunt parte a unui board executiv pe regiunea nord-vest a Angliei, în ceea ce privește egalitatea în drepturi și acesta este un obiectiv de sustenabilitate. Vedem schimbările climatice, că temperatura apei crește, vedem încălzire globală, vedem toate dezastrele care se produc, extremele, temperaturi foarte scăzute sau foarte ridicate, toate acestea sunt efectele a ceea ce am făcut în trecut, din păcate, cu generații în urmă, a consumului nostru excesiv, poluării, neprotejării resurselor ș.a.m.d. Am distrus o parte din stratul de ozon și iată că trebuie să tăiem emisiile de carbon, până în 2030 există un obiectiv, targetul este zero „carbon emision”, dar este foarte mult de lucru în toate domeniile ca să putem salva mediul acesta în care trăim, pentru că, practic, planeta este casa noastră, a tuturor.
Reporter: De care zonă din România esti mai atașată? Cum vezi România de la Liverpool, de ce zonă ești mai legată?
Cristina Mihailovici: Mă consider româncă și nu neapărat legată de o anumită zonă. Ibesc foarte mult Dobrogea pentru că bunicul a fost dobrogean, bunica ardeleancă, asta este formula mea – Ardeal și Dobrogea, nu pot fi despărțite pur și simplu! Am trăit în ambele părți, vacanțele mi le petreceam mereu la mare, am studiat în Brașov până pe la vârsta de 18 ani. Cum ajung pe aeroport, pur și simplu am o emoție în suflet, când calc pământul românesc… Pot să spun că am într-o sticluță pământ , pământ din grădina bunicii, da… păstrat cu mine!
Reporter: Cum e viața la Liverpool?
Cristina Steliana Mihailovici: Este foarte activă, frumoasă. În opinia mea, timpul trece extraordinar de repede, poate mult mai repede decât în țară, se lucrează de dimineață, dar la orele 3-4 p.m. lumea se retrage și își poate planifica, balansa altfel viața de familie cu serviciul, celelalte activități. Programul este flexibil, dar de fapt ajungi să lucrezi tot timpul, inclusiv examene cu Nicole în brațe… Este un oraș extraordinar de frumos, avem Beatles-ii, istoria muzicii, avem părți din Titanic.
Reporter: Ești un veritabil ambasador al sustenabilității, dar și al imaginii țării noastre!
Cristina Steliana Mihailovici: Am fost invitată să scriu într-o antologie literară pe temă culinară, în octombrie anul trecut. Foarte ciudat să scriu pe teme culinare o poezie, dar, am încercat să o transform în ceva frumos. Am menționat „mămăligă cu sarmale” și am menționat de Dracula, am promovat România prin acea poezie și a prins extrordinar de bine! Peste tot unde sunt invitată la festivaluri literare, toată lumea dorește să spun poezia aceea cu Dracula și lor le place extraordinar de mult, mi-au spus că lor le sună cumva a muzică. Am scris varianta în engleză, dar am ținut neaparat să pronunț cuvântul “mămăligă”.
Redactor: Liliana Moldoveanu/ Editor online: Adina Sîrbu/ Foto: Cristina Mihailovici