Meciurile EURO – U21 vor fi în direct la TVR
Publicat de Catalin Donose, 13 iunie 2023, 07:25
Din 21 iunie, timp de trei săptămâni, televiziunea publică va transmite, în exclusivitate, toate partidele de fotbal ale turneului UEFA Under 21 Championship 2023. Televiziunea Română este official broadcaster al Campionatului European organizat de România şi Georgia, în perioada 21 iunie – 8 iulie.
‘Ne bucurăm să oferim din nou telespectatorilor o competiţie importantă, cu atât mai mult cu cât România este una dintre ţările gazde, iar tricolorii vor juca la acest turneu final acasă’, declară Dan Cristian Turturică, Preşedinte-Director General (PDG) al SRTv. ‘Televiziunea Română face eforturi să achiziţioneze şi să difuzeze campionate din cât mai multe ramuri sportive, să promoveze sportul şi un stil de viaţă activ, sănătos, iar în acest sens urmează să lansăm şi TVR SPORT’, mai spune Dan Cristian Turturică.
În România se vor disputa 15 meciuri dintre cele 31 ale turneului european de fotbal, la Bucureşti şi Cluj Napoca, iar celelalte, în Georgia, la Tbilisi, Batumi şi Kutaisi.
Naţionala României, condusă de Emil Săndoi, aflată la a treia calificare consecutivă la UEFA Under 21 Championship, face parte din Grupa B, alături de Spania, Ucraina şi Croaţia şi urmează să evolueze pe stadioanele Ghencea şi Rapid. Partidele din grupa D, cu reprezentativele Elveţiei, Franţei, Italiei şi Norvegiei, se vor disputa pe Cluj Arena şi Dr. Constantin Rădulescu, în timp ce echipele din grupele A şi C vor evolua în Georgia.
UEFA Under 21 Championship 2023 va putea fi urmărit la TVR 1, TVR 2 şi TVR INFO, dar şi pe platforma tvrplus.
Comentariul va fi asigurat de jurnaliştii: Narcis Şelaru, Dragoş Bocănaciu, Emil Hossu Longin, Cristian Mândru, Bogdan Tomulică şi Cosmin Bică.
Meciurile vor fi analizate de jurnaliştii Cosmin Deşliu şi Tudor Furdui împreună cu invitaţii lor în ediţiile speciale ‘Studio Fotbal’, difuzate imediat după încheierea partidelor.
România este prima ţară care organizează pentru a doua oară un turneu EURO Under 21, după cel din 1998, iar Televiziunea Română este şi de această dată broadcasterul oficial al competiţiei.
Programul transmisiilor meciurilor UEFA Under 21 Championship 2023:
– Faza grupelor – prima rundă
21 iunie
TVR 1, ora 19:00: Ucraina – Croaţia
TVR 1, ora 21:45: România – Spania
TVR 2, ora 19:00: Belgia – Regatul Ţărilor de Jos
Live TVR+, ora 19:00: Georgia – Portugalia
TVR INFO, ora 22:30: Georgia – Portugalia, înregistrare
22 iunie
TVR 1, ora 19:00: Germania – Israel
TVR 1, ora 21:45: Franţa – Italia
TVR 2, ora 19:00: Cehia – Anglia
Live TVR+, ora 19:00: Norvegia – Elveţia
TVR INFO, ora 22:30: Norvegia – Elveţia, înregistrare
– Faza grupelor – a doua rundă
24 iunie
TVR 1, ora 19:00: România – Ucraina
TVR 1, ora 21:45: Spania – Croaţia
TVR 2, ora 19:00: Portugalia – Regatul Ţărilor de Jos
Live TVR+, ora 19:00: Georgia – Belgia
TVR INFO, ora 22:30: Georgia – Belgia, înregistrare
25 iunie
TVR 1, ora 19:00: Cehia – Germania
TVR 1, ora 21:45: Norvegia – Franţa
TVR 2, ora 19:00: Elveţia – Italia
Live TVR+, ora 19:00: Anglia – Israel
TVR INFO, 22:30: Anglia – Israel, înregistrare
– Faza grupelor – a treia rundă
27 iunie
TVR 1, ora 19:00: Portugalia – Belgia
TVR 1, ora 21:45: România – Croaţia
TVR 2, ora 19:00: Regatul Ţărilor de Jos – Georgia
TVR 2, ora 21:45: Spania – Ucraina
28 iunie
TVR 1, ora 19:00: Anglia – Germania
TVR 1, ora 21:45: Italia – Norvegia
TVR 2, ora 19:00: Israel – Cehia
TVR 2, ora 21:45: Elveţia – Franţa
– Sferturi de finală
1 iulie
TVR 1, ora 19:00: Sfert de finală 1
TVR 1, ora 22:00: Sfert de finală 2
2 iulie
TVR 1, ora 19:00: Sfert de finală 3
TVR 1, ora 22:00: Sfert de finală 4
– Semifinale
5 iulie
TVR 1, ora 19:00: Semifinala 1
TVR 1, ora 22:00: Semifinala 2
– Marea finală
8 iulie
TVR 1, ora 19:00: Finala.
Cătălin Donose
Foto – Arhivă