Meci important pentru CS Medgidia în fața propriilor suporteri
Publicat de Catalin Donose, 9 martie 2022, 16:02
Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei” din Medgidia va găzdui joi seară, de la ora 18, meciul contând pentru ultima etapă a returului Diviziei A1 de volei feminin dintre formația gazdă și Știința Bacău.
Pentru echipa dobrogeană este o partidă decisivă pentru calificarea în play-off și în cupele europene.
CS Medgidia are nevoie de o victorie cu 3-0 sau 3-1 pentru a fi sigură de prezența în rândul celor mai bune formații din țară.
Iată mesajul clubului dobrogean pentru suporteri: „CS Medgidia are în propriile mâini finalul sezonului regulat. Clasarea pe locul 4 în Divizia A1 este la trei puncte distanță. Cu un final de sezon în care fetele antrenate de Voinea Florin și Radu Began au furnizat un volei spectaculos, a mai rămas de disputat o singură etapă. Joi, 10 Martie, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei” cu Știința Bacău. Medgidia are nevoie de o victorie la o diferență de cel puțin două seturi în fața moldovencelor. Este un meci decisiv pentru calificarea între primele patru echipe ale României și implicit pentru calificarea în Cupele Europene, iar pentru a atinge acest obiectiv vom avea nevoie de energia tuturor! Vino la meci și fă-te auzit, fii alături de noi în ultimul meci al sezonului regulat. Avem nevoie de tine, căci nu va fi un meci ușor! CS Medgidia este la un pas de a repeta cea mai bună clasare din istorie, iar acest lucru este posibil numai alături de voi! Hai să fim o mare familie! Toate inimile să bată joi într-un singur loc: la Medgidia!”
Cătălin Donose
Foto – Arhivă