Ascultă Radio România Constanța Live

masuri isu dobrogea

CONSTANȚA: Pregătiri pentru tradiționala procesiune de Bobotează, la malul mării

CONSTANȚA: Pregătiri pentru tradiționala procesiune de Bobotează, la malul mării

Publicat de Adina Sîrbu, 4 ianuarie 2024, 11:18

ISU „Dobrogea” a anunțat măsuri speciale pentru sărbătoarea Botezului Domnului, marcată sâmbătă, 6 ianuarie 2024, și la care sunt așteptați aproximativ 10.000 de credincioşi.

Un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere va asigura măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă pe durata procesiunii organizate de Arhiepiscopia Tomisului, de la Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel spre faleza Cazinoului, unde va fi oficiată slujba de sfinţire a apelor.

Totodată, pe faleza Cazinoului va fi şi un echipaj de paramedici care vor acorda primul ajutor medical de urgenţă persoanelor cu afecţiuni medicale.

Cadrele Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului desfăşoară activităţi preventive (control, informare preventivă şi asistenţă tehnică de specialitate) în toate lăcaşurile de cult în care vor fi slujbe religioase dedicate Bobotezei şi Sfântului Ioan – a transmis ISU „Dobrogea”.

Ca în fiecare an, Arhiepiscopia Tomisului pregăteşte pentru Bobotează sute de mii de sticle cu agheasmă ce vor fi distribuite credincioşilor, etichetarea acestora fiind făcută de voluntari, iar la manifestarea religioasă de la Constanța, care începe la ora 11.00, sunt aşteptaţi circa 10.000 de credincioşi.

Boboteaza, care marchează ultima zi din ciclul sărbătorilor de iarnă, este dedicată purificării mediului înconjurător, în special sfinţirii apelor.

În credinţa ortodoxă, sărbătoarea aminteşte Botezul Domnului în apa Iordanului la vârsta de 30 de ani, înainte de a păşi în viaţa publică. Potrivit tradiţiei, la Bobotează se săvârşeşte slujba de sfinţire a apelor – Agheasma Mare, care are semnificaţia simbolică de act de regenerare cosmică.

Apa sfinţită de Bobotează se ia dimineaţa, pe nemâncate, până la Odovania praznicului Botezului Domnului din data de 14 ianuarie, apoi Agheasma Mare se păstrează în case şi se ia în afara acestor zile binecuvântate de Biserică doar cu acordul preotului duhovnic.

Sărbătoarea Botezului Domnului precede ziua în care în Biserica Ortodoxă este pomenit Soborul Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului.

Surse: ISU Dobrogea, AGERPRES/ Foto: ISU Dobrogea/ Redactor: Adina Sîrbu

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:50

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară

ONG Mare Nostrum a finalizat sesiunea de monitorizare a deșeurilor, după terminarea sezonului estival, pe nouă sectoare de plajă: Vama Veche,...

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări
Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 11:52

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme...

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 11:25

CONSTANȚA: Noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului

Meteorologii au emis noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului pentru municipiul Constanța. Astăzi, până la ora 20:00,...

CONSTANȚA: Noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:48

Greenpeace România anunță prima victorie în instanță împotriva Neptun Deep

Greenpeace România anunță că a câștigat, la Tribunalul București, primul proces în legătură cu proiectul Neptun Deep. „Tribunalul...

Greenpeace România anunță prima victorie în instanță împotriva Neptun Deep
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:06

Atenție! Forțele Aeriene Române efectuează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României

Forțele Aeriene Române (ROAF) au anunțat că în următoarea perioadă urmează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României....

Atenție! Forțele Aeriene Române efectuează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 07:47

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate

Prima secţie de vot din străinătate pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din România s-a deschis la Auckland, singura din Noua...

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate