Ascultă Radio România Constanța Live

masura absurda

HORA: Transformarea tichetelor de masă în bani, o măsură absurdă, care va afecta 3 milioane de angajați

bani - foto Radio Constanta 3

Publicat de Adina Sîrbu, 11 septembrie 2023, 14:17

Tichetele de masă nu sunt un moft, iar acordarea acestora în bani ar reprezenta o măsură absurdă – reclamă reprezentanţii industriei de hoteluri şi restaurante din România. Ei solicită premierului Marcel Ciolacu să păstreze tichetele de masă aşa cum sunt ele de peste 25 de ani, pe cardurile specifice pe care le folosesc deja peste 3 milioane de angajaţi.

Cardurile de masă sunt acordate salariaţilor pentru a mânca la prânz, iar prin modificarea despre care se vorbeşte, ca acestea să fie acordate în bani, sumele ar ajunge în alte zone ale economiei, cum ar fi jocurile de noroc.

Organizaţia HORA atrage atenţia că afacerile companiilor din zona de servicii de servire a mesei ar putea înregistra o scădere de peste 6 miliarde de lei anul viitor, prin adoptarea măsurii de a permite şi acordarea în cash a tichetelor de masă.

Tichetele de masă sunt acordate în peste 45 de ţări, exclusiv pe carduri dedicate care pot fi utilizate pentru a mânca la prânz. De peste 60 de ani, tichetele de masă au încurajat angajaţii să mănânce la prânz, iar această politică a avut un impact semnificativ asupra productivităţii muncii. Organizaţia Mondială a Muncii şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) au analizat impactul pozitiv al funcţionării acestui instrument de politică socială şi au considerat că în România implementarea acestui instrument a adus doar beneficii. Sănătatea unui popor, pe lângă nivelul de educaţie şi de siguranţă, sunt condiţii esenţiale care contribuie la buna dezvoltare a unei ţări. Am apreciat foarte mult faptul că Guvernul intenţionează să mărească numărul de beneficiari şcolari de la 180.000 la 1 milion prin schimbarea programului Masa Caldă în Masă Sănătoasă şi, în egală măsură, am apreciat poziţia partidului pe care îl conduceţi referitoare la dorinţa de a păstra lucrurile bune din economie cum ar fi tichetele de vacanţă şi tocmai de aceea este foarte greu de crezut că ar putea exista o iniţiativă de a distruge sistemul tichetelor de masă creat cu mari eforturi în ani de zile, de mese calde servite în unităţi de alimentaţie publică”, sunt de părere oficialii asociaţiei de profil.

”Creşterea preţurilor la produsele alimentare impactează mult industria HORA din România şi această noua decizie a Guvernului, de a permite acordarea tichetelor de masă în bani, va duce la scăderea dramatică a numărului de angajaţi care mâncau la prânz în cantine şi restaurante. În conformitate cu Directiva 89/391/CEE privind securitatea şi sănătatea în muncă, angajatorul are datoria de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în privinţa oricărui aspect legat de activitatea profesională. Articolul 31 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede că orice lucrător are dreptul la condiţii de muncă care să respecte sănătatea, securitatea şi demnitatea sa. Nici generarea sau creşterea profiturilor, nici creşterea încasărilor la bugetul de stat, nici reducerea costurilor forţei de muncă ori garantarea flexibilităţii pentru angajatori nu se pot realiza în detrimentul sănătăţii şi al securităţii lucrătorilor”, apreciază industria ospitalităţii.

Organizaţia HORA este autoritatea reprezentativă a industriei ospitalităţii româneşti, care doreşte o legislaţie menită să încurajeze şi să susţină investiţiile, reprezentând afacerile din întreg sectorul, de la restaurante, hoteluri, cafenele, până la baruri şi companii de catering.

AGERPRES/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: arhivă

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:31

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale

La Palatul Copiilor Constanța a început, în această dimineață, distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor...

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:58

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00

Alegerile prezidenţiale sunt programate, în acest an, pe 24 noiembrie – primul tur de scrutin şi pe 8 decembrie – turul al doilea. După...

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00
AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:51

AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export

Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export, în favoarea...

AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export
Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:26

Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România

Dobrogea este și va rămâne un mozaic etnic, iar luna noiembrie este încărcată emoțional și spiritual de unitate și apropiere a...

Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:15

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor

La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a...

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:50

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară

ONG Mare Nostrum a finalizat sesiunea de monitorizare a deșeurilor, după terminarea sezonului estival, pe nouă sectoare de plajă: Vama Veche,...

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări