La data de 26 august a.c., în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Castanilor, s-ar fi produs un accident rutier (tamponare).
Polițiștii deplasați la fața locului, au constatat faptul că un autoturism, condus de un bărbat, de 60 de ani, s-ar fi răsturnat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma testării cu aparatul din dotare, cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, rezultatul a fost negativ. Acesta a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei în sânge. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
Un tânăr de 22 de ani şi-a pierdut viaţa aseară, după ce s-a răsturnat cu maşina într-o curbă între localităţile Tortoman şi Siliştea.
În urma accidentului, şoferul a rămas încarcerat şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru a fi scos din maşină.
La faţa locului au ajuns echipaje ale Poliţiei Rutiere, Pompierilor şi SMURD.
Încă două persoane se aflau în maşina răsturnată, dar nu au fost rănite grav şi au refuzat să meargă la spital, ne-a informat Biroul Poliţiei Rutiere Constanţa.