98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. La Chişinău se constituie Sfatul Ţării 2!
Publicat de valentin.lungeanu,
27 martie 2016, 15:02 / actualizat: 27 martie 2016, 22:21
Se împlinesc astăzi 98 de ani de la primul pas făcut către realizarea idealului tuturor românilor: Marea Unire.
La 27 martie 1918, Sfatul Ţării din Basarabia a aprobat, la Chişinău, cu 86 de voturi „pentru”, 3 „împotrivă” şi 36 de „abţineri”, unirea cu Regatul României. Astfel, după 106 ani în care a fost parte a Imperiului Ţarist, Basarabia, ruptă de Moldova în 1812, revenea în graniţele României.
Unirea Basarabiei cu România a fost recunoscută prin Tratatul de Pace de la Paris din 1920.
Unirea Basarabiei cu România este marcată astăzi prin mai multe evenimente, atât în ţară cât şi în Republica Moldova.
La Chişinău, zeci de mii de oameni se vor aduna în centrul oraşului, unde vor cere unirea cu România. Pentru a rememora actul istoric din 1918, delegaţi din toate localităţile Republicii Moldova vor forma un alt doilea Sfat al Ţării, for care îşi propune o majoritate clară în favoarea reîntregirii până la aniversarea centenarului Unirii din 2018.
Marşul unionist de la Chişinău ajunge astăzi la Bucureşti
Publicat de valentin.lungeanu,
12 iulie 2015, 09:42 / actualizat: 12 iulie 2015, 11:10
După ce au parcurs pe jos mai bine de 100 de km, de la Chişinău şi până la graniţa cu România, cei aproximativ 1000 de tineri unionişti basarabeni vor ajunge astăzi la Bucureşti.
Ei se vor aduna în Piaţa Universităţii, la ora 14:00, iar de aici vor merge la Palatul Cotroceni pentru a-i cere şefului statului urgentarea procesului de reunificare.
Chiar dacă nu ar fi fost membră în Uniunea Europeană, tinerii din Basarabia ne-au declarat că tot şi-ar fi dorit unirea cu România, pentru că este vorba de acelaşi popor, despărţit de un gard din sârmă ghimpată.
„Nu este ca şi cum prezenţa României în UE ar fi un factor decisiv pentru Unire. Este vorba despre o familie dezbinată, iar fiecare membru doreşte să-şi revadă rudele, copiii…asta este situaţia acum între Basarabia şi România. Nu se mai poate nega că vorbim aceeaşi limbă, că suntem acelaşi popor, că am fost o perioadă împreună, iar anii aceeia au fost cei mai frumoşi din istoria noastră. Unirea înseamnă muntele şi marea noastră, înseamnă familii reunite, fapt pentru care noi, basarabenii, ne dorim unirea” a declarat pentru Radio Constanţa Vlad Bileţchi, unul dintre tinerii care participă la marşul unionist.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a scris pe pagina sa de Facebook că salută iniţiativa tinerilor de la Chişinău:
„Sunt foarte impresionat de drumul pe care îl fac tinerii de la Chişinău la Bucureşti. Din păcate, nu voi fi în ţară şi nu îi pot întâmpina la Palatul Cotroceni, dar fiţi convinşi că mi-ar fi făcut o reală plăcere. Prin gestul lor temerar, ei au dovedit, cu toată forţa unei generaţii care se simte profund europeană, că drumul nostru are o destinaţie comună. Vom dovedi tuturor că, oricât de mult efort va trebui să depunem şi oricât va dura, ne vom împlini visul de a fi împreună în Europa. Sunt convins că oamenii de pe cele două maluri ale Prutului se vor regăsi într-o bună zi nu doar în Uniune, ci şi în comuniune. Vă mulţumesc pentru efortul vostru!”, a scris preşedintele Klaus Iohannis pe pagina de Facebook.
În ultimele luni mişcarea unionistă din Republica Moldova a devenit din ce în ce mai activă.
Zeci de mii de oameni au ieşit în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, pe 16 mai şi pe 5 iulie, pentru a cere unirea celor două state româneşti.
(AUDIO) ‘Cod roşu’ de unionişti la graniţa României
Publicat de valentin.lungeanu,
10 iulie 2015, 20:18 / actualizat: 11 iulie 2015, 0:56
Aproximativ 1000 de basarabeni, care au plecat pe jos din Chişinău, duminica trecută, într-un marş spre România, vor ajunge sâmbătă la Iaşi.
Ei vor reface la vamă Podul de Flori de peste Prut şi vor cere unirea cu România.
Vlad Bileţchi, unul dintre participanţii la acest marş, în exclusivitate pentru Radio Constanţa:
Destinaţia finala a participanţilor este Bucureşti, unde basarabenii intenţionează să ajungă duminică şi să meargă la Cotroceni pentru a cere unirea celor două state româneşti:
Pe 5 iulie, la Chişinau a fost organizată o Mare Adunare Naţională, unde peste 10.000 de participanţii au cerut unirea cu România.
Ei speră ca până in 2018, când se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire, Basarabia să redevină parte integrantă a României.