Concursul internaţional de interpretare muzicală ‘George Georgescu’
Publicat de Adrian Băncilă, 20 mai 2016, 08:22
Aproape 300 de elevi ai liceelor de artă din Republica Moldova şi din România participă în aceste zile, la Tulcea, la Concursul internaţional de interpretare muzicală ‘George Georgescu’.
Evenimentul, care şi-a deschis porţile aseară, printr-un concert susţinut de câştigătoarea de anul trecut, violonista Maria Marica, se va desfăşura pe diverse secţiuni, timp de două zile, vineri şi sâmbătă.
Tinerii se vor întrecere la vioară, pian, violoncel, chitară, canto şi muzică de cameră, iar concursul se va desfăşura atât la Palatul Copiilor din Tulcea, cât şi la Teatrul „Jean Bart”.
Gala concursului „George Georgescu” este programată duminică, 22 mai.