Maria Efimov, membru fondator al Uniunii Ucrainenilor, filiala Tulcea: „Cel mai mult mă doare când vin mamele însărcinate în 6 – 7 luni, cu copii de 1 an – 2, în brațe. Bărbații lor sunt mobilizați pentru război și nu știu dacă o să-i mai vadă”
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 27 februarie 2022, 13:11
Femei însărcinate sau cu copii mici care întreabă unde le este tatăl, persoane în cărucior rulant care își găsesc cu greu un loc de cazare sau bătrâni care plâng și sărută mâinile celor care îi ajută.
Sunt scenele cutremurătoare care se petrec, în aceste zile, la sediul filialei tulcene a Uniunii Ucrainenilor din România. Aici, cei care fug din calea războiului sunt ajutați să găsească haine, cazare și mâncare.
Maria Efimov este unul dintre membrii fondatori ai filialei tulcene a Uniunii Ucrainenilor din România. Nu mai are rude sau prieteni în țara vecină, dar îi tratează pe toți refugiații ca pe niște frați.
“De trei zile nu mai contenim. Filiala Tulcea se implică cu tot sufletul, cu toți membrii. Noi am pus la dispoziție sediul Uniunii din Tulcea, primim refugiați din toate părțile. Facem pachete, le dăm masă. De trei zile, eu nu mai știu ce este casă, masă. Cu sufletul mă implic, cu toată dragostea pentru frații noștri de peste Dunăre”.
În așteptarea unei noi serii de refugiați, Maria Efimov ne povestește câteva scene cutremurătoare care îi fac glasul să tremure și ochii să i se umple de lacrimi.
„Vă spun niște cazuri trăite ieri și astăzi. Ne-au venit două familii din Odesa, cu copilași de la un an până la cinci anișori. I-am cazat la sediu, le-am pus la dispoziție spațiul, le-am pregătit mâncare, am făcut tot ce este posibil. Azi am avut un caz care m-a șocat. Familiile au fugit din calea gloanțelor cu ce au prins. Au venit aici, în Tulcea, la noi, cu nimic pe ei. I-am cazat la niște pensiuni, le pregătim mâncare, tot ce au nevoie. Acum așteptăm alți refugiați, necontenit ne sună. Cel mai mult mă doare când vin mamele însărcinate în 6 – 7 luni, cu copii de un an – doi, în brațe. Bărbații lor sunt mobilizați pentru război și nu știu dacă o să-i mai vadă sau se vor mai reuni vreodată. Este strigător la cer, vă spun sincer! Nu mai pot, mă doare sufletul! Sunt femei însărcinate, care au văzut bombardamentele în spatele lor!”
La fel de impresionante sunt și cazurile bătrânilor care și-au lăsat fiii să lupte sau ale celor cu dizabilități care își găsesc cu greu un loc de cazare.
„Un alt caz, au venit două familii, printre care o doamnă cu dizabilități, cu căruț, trebuia să căutăm o locație, undeva la un hotel cu rampă specială, cu o toaletă specială. Am alergat și am căutat și am găsit această locație. Sunt atâtea povești dureroase… Ei nu știau unde vin, în neant au zis că merg, când au ajuns aici și noi i-am primit cu ce-am putut noi mai bine și le-am oferit masă cazare, ei au zis: dar noi nu avem bani! Vă spun, un domn bătrân a încercat să îmi sărute mâinile, plângeau!”
Cei mai mulți refugiați se îndreaptă spre alte orașe sau țări, dar sunt și oameni care vor să aștepte sfârșitul războiului la Tulcea și să se întoarcă rapid acasă.
„Sunt în tranzit majoritatea, dar sunt unii care vor să rămână aici până se termină războiul și se vor întoarce că sunt din partea noastră, aici, din Ismail, Odesa”.
Comunitatea ucrainenilor din Tulcea este mică în comparație cu cele din nordul țării, dar în fața acestor drame, oamenii s-au mobilizat exemplar, indiferent dacă sunt sau nu membri ai Uniunii Ucrainenilor. Unii și-au pus la dispoziție pensiunile, casele, alții asigură hrana refugiaților.
„Au sărit toți, și românii, și ucrainenii. Știți cum e la Tulcea, suntem de toate naționalitățile, toți au sărit să îi ajute, sunt suflete care trebuie ajutate”.
Maria Efimov spune că numărul refugiaților este în creștere și mai este nevoie în special de alimente neperisabile. Cei care vor să facă donații le pot aduce la sediul Uniunii Ucrainenilor din România, filiala Tulcea, str. 14 Noiembrie, nr. 6, bl. C7, sc. B, ap 3.
Reporter – Cătălina Radu