FOTO-VIDEO | Protest AUR la Constanța, față de intenția de comasare a alegerilor
Publicat de Adina Sîrbu, 7 februarie 2024, 19:51
Membri şi simpatizanţi ai partidului Alianţa pentru Unirea României (AUR) au protestat, miercuri seară, în mai multe orașe, faţă de intenţia coaliţiei de guvernare de a comasa alegerile locale cu cele europarlamentare în acest an.
Un protest a avut loc, în această seară, și la Constanța, în fața sediului PSD din municipiu.
Reprezentanți ai Alianței, alături de 150 de simpatizanți, au aprins lumânări în fața sediului PSD, au purtat drapelul României, steaguri cu sigla AUR şi au scandat „Nu vrem să fim conduşi de hoţi!”, „Vrem dreptate, nu comasate!”, „Vrem alegeri libere!”
La protestul care nu a fost autorizat, au luat cuvântul Ovidiu Cupșa, candidatul AUR pentru Primăria Constanța, Nicolae Vlahu, candidat la europarlamentare, Edvochia și Dănuț Aelenei, parlamentari AUR, și deputatul Dumitru Viorel Focșa.
Candidatul AUR la Primăria Constanța, Ovidiu Cupșa, a declarat:
Actuala guvernare, formată din coaliția USL3, PSD-PNL, dorește neconstituțional să comaseze alegerile locale cu alegerile europarlamentare. Din punctul nostru de vedere, este o mare greșeală, atât din punct de vedere constituțional, cât și din punct de vedere al temelor de dezbatere, pentru că sunt teme de dezbatere total diferite. Una este să vorbim despre capacele de canalizare sau despre pădurile din Constanța, și alta este să vorbim despre marile teme europene, de poziția României în Uniunea Europeană, de integrarea României la niveurile actuale ale Uniunii Europene. Și atunci, bineînțeles, că noi, ca și partid, protestăm împotriva acestei decizii a coaliției de guvernare PSD-PNL. Concluzia noastră este aceea că le este frică de noi.
Această comasare în primul rând este nocivă, raportat la faptul că se aduce atingere dreptului omului, dreptului persoanei de a alege și de a fi ales. Acesta este elementul principal pe care coaliția PSD-PNL nu îl respectă, iar prin instaurarea acestei comasări a alegerilor europarlamentare cu cele locale se instaurează un fel de dictatură, în măsura în care va intra în vigoare această comasare a alegerilor. Acum trebuie să avem în vedere faptul că, am spus mai devreme, se aduce atingerea dreptului de a alege și de a fi ales. Dacă ne uităm în legislație, pentru a putea alege, trebuie să ai reședința cu cel puțin 6 luni înainte, mai devreme de data alegerilor. Această dată a alegerilor, urmare a viitoarei comasări, va fi în iunie. Prin urmare, ultima dată la care un om putea să-și înregistreze noua reședință ar fi fost în ianuarie. Am privat niște oameni de dreptul de a alege. Totodată, se afectează și dreptul de a fi ales. Prin urmare, dacă cineva este înscris pe o listă, spre exemplu, la europarlamentare, acesta nu mai poate candida și la alegerile locale și, din această perspectivă, consider că este adusă o atingere drepturilor fundamentale ale politicienilor.