Titlul ar putea să îi irite pe cei care privesc o carte cu adorație, cu pasiune, cu siguranța că există acolo, pe raftul din bibliotecă, un prieten adevărat, care îți dezvăluie descoperiri extraordinare, care îți spune povești fermecătare sau tragice, care are cuvinte alese, care îți dăruiește o lume magică. Dar realitatea de un pragmatism spăimos a acestui secol ne duce și către un alt fel de atitudine în relația cu cartea.
Ceea ce ar trebui să fie o activitate benefică pentru cultura și știința românească, cercetarea științifică, tinde să se transforme în ceva banal, ba chiar derizoriu, din cauza scandalului iscat privind reducerea pedepselor deținuților, conform unei legi ce există în dreptul român din 1969 şi a fost preluată în variantele succesive ale legilor de executare a pedepselor, inclusiv în 2006 şi în legea 254/2013. Pe scurt, pentru cei ce nu știu, iată prevederea legală:
La articolul 96, alineatul f se precizează: ”în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate”.
Așadar, vorbim despre lucrări ȘTIINȚIFICE și nu despre romane de aventuri sau impresii de călătorie!
Acestea fiind deci lămurite, ne-am adresat unor personalități ale domeniului universitar românesc pentru a stabili care ar trebui să fie criteriul de selecție și acceptare a acestor lucrări și care este circuitul legal al dosarului care trebuie să ducă la reducerea pedepsei.
Ieri seară, în emisiunea ”Stil de viață”, au fost invitați să-și expună punctul de vedere Rectorul Universității ”Ovidius” din Constanța, prof. univ. dr. Sorin Rugină și profesorul Marian Popescu, președinte al Comisiei de etică a Universității din București. Am aflat că există un cadru legislativ care lasă loc la interpretări. Profesorul Marian Popescu:
Așadar sunt clare procedurile? Întrebat despre implicarea cadrelor didactice de la ”Ovidius”, Rectorul Rugină a declarat:
În primele propoziții ale acestui text am subliniat cuvântul ” ȘTIINȚIFICE” care apare în textul de lege. Dar, dansul săltăreț al cărților …. eliberatoare nu de spirit ci de pușcărie, continuă! O adresă de la un penitenciar din România către Universitatea ”Ovidius” cere explicații privind lucrarea științifică: ”Dicționar de vise” !!
Nu putem să nu ne întrebăm cum este posibil ca un cadru didactic universitar să își dea girul științific, pentru o lucrare intitulată chiar așa?!
Ce rol joacă editurile, conducerea penitenciarelor și nu în ultimul rând judecătorul care emite decizia de reducere a pedepsei?
Cadre universitare din Constanţa, în vizorul DNA, alături de „scriitorii de puşcărie”
Publicat de Bogdan Comșa,
12 ianuarie 2016, 18:49 / actualizat: 12 ianuarie 2016, 20:56
Procurorii DNA s-au sesizat din oficiu în cazul lucrărilor scrise de deţinuţii condamnaţi pentru corupţie şi au început cercetările pentru presupuse infracţiuni de favorizare a făptuitorului.
DNA susţine că, pentru ajutarea condamnaţilor, „s-ar fi creat un mecanism” în care ar fi fost implicaţi profesori universitari, reprezentanţi ai unor edituri şi membri ai comisiilor din penitenciare.
Faptele ar fi fost comise de persoane care au acţionat „concertat” în sprijinul condamnaţilor, pentru a-i ajuta să-şi reducă executarea pedepselor cu 30 de zile pentru fiecare lucrare presupus scrisă după gratii, potrivit legii.
Dacă în 2012 doar cinci deţinuţi au scris cărţi, în 2013, numărul acestora a crescut la 14, iar în 2014 – la 50.
Luna trecută, doar la Penitenciarul Rahova erau în curs de elaborare 46 de lucrări pretins ştiinţifice.
În foarte multe cazuri există suspiciuni că lucrările au fost scrise de altcineva, sau, în cel mai bun caz, au fost plagiate.
Printre „scriitorii de puşcărie” se numără personaje despre care se poate presupune, în mod rezonabil, că sunt capabile să îşi scrie singure astfel de lucrări, precum Adrian Năstase, dar şi figuri ca Gigi Becali, care, în urmă cu mai mulţi ani, declara că nu are obiceiul să citească, deoarece lectura îi provoacă un disconfort fizic.
De altfel, Gigi Becali, eliberat recent din penitenciarul de la Poarta Albă, recunoştea, la postul de televiziune B1 TV, că nu a scris nimic, dar că legea îi permite să fie co-autor la lucrările scrise de îndrumători:
” Eu v-am spus conform legii, cum aceşti oameni şi eu, ne-am făcut un mic avantaj şi am speculat legea. (…) Cred şi eu că nimeni nu poate scrie 10 cărţi aşa, de unul singur. Dacă eşti ajutat şi dacă legea permite să fii ajutat de îndrumător, de ce să nu fii ajutat ca să scapi de pedeapsă mai repede? Eu pot să fac o carte cu un profesor universitar, el o scrie, eu, fără să scriu nimic, sunt coautor şi îmi dă legea 30 de zile pentru că sunt coautor. Eu nu am darul scrisului şi îl chem pe coordonator la puşcărie şi îi povestesc. El scrie cartea şi eu câştig zilele. Până schimbă Parlamentul legea, mi-am luat eu câştig cinci zile”.
În judeţul Constanţa, mai multe universităţi au girat, prin cadrele didactice care le reprezintă, astfel de compoziţii de penitenciar.
Este vorba despre Universitatea „Ovidius” Constanţa, Universitatea Maritimă Constanţa şi Universitatea „Andrei Şaguna”.
La Universitatea „Ovidius” din Constanța, următoarele cadre didactice universitare sunt implicate în astfel de colaborări:
– Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care este şi profesor universitar;
– Dumitru Cristea, de la Facultatea de Teologie;
– Vasile Nechita, de la Facultatea de Teologie;
– Cristi Iftene, de la Facultatea de Drept și Științe Administrative;
– Marian Cojoc, de la Facultatea de Istorie și Științe Politice, fost prorector;
– Cristian Moșnianu, prodecan al Facultății de Istorie și Științe Politice;
– Virgil Frunză, decanul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației;
– Gheorghe Negoescu, de la Facultatea de Științe Economice;
– Anca Cristina Stanciu, de la Facultatea de Științe Economice.
Universitatea Maritimă Constanța figurează pe această listă cu însuşi rectorul instituţiei, Violeta Ciucur şi cu profesoara Mariana Panaitescu.
De la Universitatea „Andrei Șaguna” îl consemnăm pe conferenţiarul Marian Zidaru (Facultatea de Științele Comunicării și Științe Politice).
Aceştia au girat profesional şi moral lucrările pe care le-ar fi scris, printre alţii, Gigi Becali, Miron Mitrea, Relu Fenechiu, dar şi mai mulţi foşti şefi de la ISU Dobrogea.
Este important de precizat că niciunul dintre aceştia nu a fost pus, în vreun fel, sub acuzare, până în prezent, dar se află în zona de interes a investigaţiei DNA.
L-am întrebat pe purtătorul de cuvânt al Universităţii „Ovidius”, Daniel Citirigă, cum este afectat prestigiul universităţii de această situaţie.
„Nu pot să spun că Universitatea Ovidius nu va avea de suferit. Noi am declanşat o investigaţie internă să vedem câtă implicare este din partea universităţii şi în ce măsură cadrele didactice au semnat în nume personal, ca profesori. Dacă implicarea universităţii este una majoră, atunci, într-adevăr, avem o problemă de imagine. Noi nu am avut cunoştinţă de acest lucru.” – ne-a răspuns acesta.
Daniel Citirigă a mai adăugat că speră ca speţele de la „Ovidius” să nu aibă şi o componentă penală: „Trebuie să vedem şi rezultatele acestei anchete. Nu înseamnă că toţi profesorii implicaţi acolo au făcut acte de ilegalitate, însă nici nu m-aş grăbi să dau vreun verdict în niciun sens. Noi vom căuta să avem nişte mecanisme, astfel încât asemenea derapaje să nu mai aibă loc”.
Purtătorul de cuvânt al Universităţii „Ovidius” din Constanţa ne-a mai precizat că rectorul instituţiei, Sorin Rugină, le-a cerut marţi profesorilor implicaţi să transmită explicaţii, iar miercuri va exista şi un punct de vedere oficial al instituţiei, în funcţie de răpunsurile acestora.
L-am mai întrebat pe profesorul Citirigă ce reacţie va avea conducerea universităţii, dacă se va dovedi că profesorii de la „Ovidius” au o culpă penală în acest caz şi dacă ei vor fi suspendaţi de la catedră pe durata anchetei. Ne-a răspuns că este prea devreme pentru a vorbi despre această eventualitate: „Nu pot să mă pronunţ. Până la această oră, nu avem decât o anchetă în desfăşurare. Legea are prevederi clare, dar nu vreau să mă pronunţ. Zic eu, Universitatea Ovidius a demonstrat că are anticorpi pentru a se reîncadra pe o linie normală. Regulamentele interne ale universităţii prevăd pentru abateri disciplinare avertismente şi sancţiuni scrise până la desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Însă, deocamdată, se vorbeşte de suspiciuni. Colegii noştri au spus că au făcut totul legal şi că au conştiinţa curată. Sper ca la Universitatea Ovidius aă nu existe nici un caz flagrant în acest sens”.
Daniel Citirigă a refuzat să comenteze cazul particular al IPS Teodosie, care a semnat pentru două dintre cele cinci lucrări pe care Gigi Becali le-a publicat de după gratii.
Acesta nu este primul scandal de amploare în care este implicată Universitatea „Ovidius”. Fostul rector, Tiberius Dănuţ Epure, a fost condamnat definitiv, în luna decembrie a anului trecut, la trei ani de închisoare cu suspendare. Acesta a fost ridicat de mascaţi, în anul 2013, fiind acuzat că a cerut şi primit 4.000 de euro de la o tânără care voia să fie admisă în mod incorect la Facultatea de Farmacie.
În acelaşi dosar, fostul prorector al Universităţii, Gabriela Stanciu, a fost achitată pentru luare de mită.
În aceste condiţii, Ministerul Justiţiei a anunţat că va propune Guvernului să modifice legea ce permite reducea pedepselor, în cazul condamnaţilor care scriu lucrări ştiinţifice.
Raluca Prună a apreciat într-o conferinţă de presă, că fenomenul a dobândit proporţii exagerate în ultimul timp: „Constatând că fenomentul este scăpat completamente de sub control, propun Guvernului României ca, printr-o ordonanţă de urgenţă, care va fi promovată în prima şedinţă de Guvern, în luna februarie, să cer abrogarea acestei dispoziţii. Voi face o consultare publică. Urgenţa este evidentă şi, pentru moment, cea mai bună soluţie este abrogarea acestei dispoziţii”.
AUDIO | Voluntar pentru știință: Patrick Andrei Cioranu, medaliat cu AUR la Olimpiada Internațională de Astronomie, a devenit sprijin pentru copiii pasionați de spațiu
Patrick Andrei Cioranu, de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, care a câștigat, în 2022, aurul la Olimpiada...