În ce stadiu sunt lucrările de la spitalul modular din curtea Spitalului de Boli Infecțioase Constanța
Publicat de Doina Sirbu, 25 august 2023, 17:33
Începe să prindă contur spitalul modular din curtea Spitalului de Boli Infecțioase Constanța. Primele containere au fost montate și se lucrează în ritm susținut, spune managerul unității sanitare, dr. Claudia Cambrea.
Se lucrează de dimineață până seara. Este o echipă extraordinară care lucrează acum la acest spital modular. O parte din platformă deja a fost turnată și deja au început să se monteze parte din containere care vor asigura compartimentul de Terapie Intensivă. Lucrările continuă și se derulează într-un ritm, cred că așa cum este prevăzut în plan.
Conform proiectului, termenul de finalizare este 15 noiembrie 2023. Spitalul modular ar urma să aibă 42 de paturi de boli infecțioase și 10 de terapie intensivă, care să suplinească o parte din locurile pierdute în urma incendiului care a afectat unitatea sanitară în octombrie 2021. În prezent, Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, singurul cu această specialitate din Dobrogea, funcționează la doar 60% din capacitate.
Redactor: Cătălina Radu / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: arhivă