CNAIR: Emiterea rovinietelor şi peajelor prin SMS ar putea fi întreruptă vineri
Publicat de Adina Sîrbu, 11 august 2023, 08:35
Emiterea rovinietelor şi peajelor prin SMS poate fi afectată vineri, în intervalul orar 17:00 – 20:00, ca urmare a unor lucrări de mentenanţă şi întreţinere a unor echipamente tehnice cu care sistemul de emitere roviniete/peaje este interconectat, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Potrivit sursei, ar putea fi afectată emiterea rovinietelor şi peajelor prin SMS prin intermediul portalului Erovinieta.ro şi a aplicaţiei mobile eTarife.
Astfel, pentru evitarea aplicării unor sancţiuni contravenţionale, utilizatorii reţelei de autostrăzi şi drumuri naţionale au obligaţia de a achita rovinietele şi peajele prin intermediul celorlalte modalităţi puse la dispoziţie de către CNAIR prin distribuitorii autorizaţi.
Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: Facebook