Inaugurarea unor noi porţiuni de autostradă în acest an este incertă

Publicat în 03 aug. 2015
Aproximativ 80 de kilometri de autostradă ar urma să fie daţi în folosinţă anul acesta, dacă se va reuşi finalizarea înainte de termen şi inaugurarea unor porţiuni de pe tronsonul de autostradă Lugoj - Deva.

Criza manualelor – paşi spre soluţionare

Publicat în 08 oct. 2014
Ministerul Educaţiei poate încheia toate contractele pentru manualele digitale de clasa întîi şi a doua, cu o singură excepţie: Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a anunţat că numai o licitaţie a fost contestată, cea pentru manualul de comunicare în limba română...

Licitaţie la sucursala CFR Constanţa

Publicat în 18 sept. 2014
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA va organiza, mâine, la Bursa Română de Mărfuri, o licitaţie publică pentru închirierea a peste o mie de km de cale ferată, care aparţin infrastructurii feroviare neinteroperabile. Durata de valabilitate a contractului d...

(AUDIO) Echipamente medicale pentru spitale, pe bani europeni

Publicat în 08 sept. 2014
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a anunţat că în lunile septembrie şi octombrie ministerul va lansa noi cereri de proiecte care vor fi finanţate din economiile făcute până acum. Este vizat îndeosebi domeniul medical, spitalele urmând să fie sprijinite în dotarea...
12