Măcin: Laureații Festivalului: „Pe luceaua Dunării”
Publicat de Liliana Fustanela, 17 decembrie 2018, 12:22
Trofeul Festivalului județean de colinde și tradiții de Crăciun „Pe luceaua Dunării” ediția a III-a, a fost câștigat de „Grupul de colindători” ai Liceului Gheorghe Munteanu Murgoci din Măcin, coordonați de profesorul Viorel Babă.
La categoria: „Cântece de Crăciun”, pe locul I s-a clasat Grupul „Minisong” de la Școala Gimnazială Gheorghe Banea din Măcin, coordonați de prof. Gheorghe Liliana. Pe locul al II-lea s-a clasat Grupul „Amicii Meloritm” de la Clubul Elevilor din Măcin, coordonați de prof. Retea Ionel și Retea Costin, iar „Vestitorii de la Bethleem” de la Școala Gimnazială Gheorghe Banea din Măcin, coordonati de prof. Dicianu Victorița, s-au clasat pe locul al III-lea.
La categoria: „Colinde tradiționale locale”(autentice, culegeri de text/linie melodică),individual sau grupuri, Premiul I a fost obținut de Grupul de colindători al Școlii Gimnaziale din Jijila, coordonați de înv. Dascălu Georgeta și prof. Retea Ionel, care au colindat cu: „La lină fântână”, și „Doi meri înalți”. Premiul al II lea a fost acordat Grupului vocal „Dăeneanca” al Școlii Gimnaziale Dăeni, coordonat de prof. Smeu Andra și prof.Dumitru Steliana, pentru interpretarea colindelor:„ Noi umblăm a colinda”,„Leru-i ler Doamne ler”, „La Betleem”, „Colind de fereastră”, iar premiul al III lea a fost obținut de Grupul „Mlădițele” de la Școala Gimnazială Greci, coordonat de prof. Ionescu Rodica.
La categoria: „Tradiții și obiceiuri de iarnă”, „Craii de la răsărit” de la Liceul Tehnologic Măcin, coordonat de prof. Dicianu Victorița și Nicoară Felicia au obținut locul I, fiind urmați de Grupul „Colindașii” de la Școala Gimnazială „Panait Cerna” din Cerna, coordonați de prof.învățământ primar Staicu Petrica și de bibliotecara Țopan Nicoleta.
Premii speciale pentru soliștii: Gabriela Geru, Ștefan Ioniță, Dragoș Retea și Lorena Ioniță.
Festivalul a fost organizat de Clubul Copiilor din Măcin, în parteneriat cu Primăria Orașului Măcin. Manifestarea s-a desfășurat sâmbătă 15 decembrie 2018 de la ora 10.00, la Casa de Cultură ”Grigore Kiazim” Măcin, cu contribuția financiară a Mânăstirii Izvorul Tămăduirii din apropiere de Măcin și a unui fermier din zonă.
De ce a obținut Trofeul festivalului, „Grupul de colindători” ai Liceului Gheorghe Munteanu Murgoci din Măcin ? Aflați în emisiunea: „Viața-n cântec și poveste”, ediția 18 decembrie, la Radio Constanța pe frecvențele AM 909 sau 1530khz, după știrile orei 16.00 .
Liliana Fustanela