Revista școlară ”Itinerarii Rosettiene”, printre cele mai bune din țară, este scrisă de elevii Liceului Tehnologic ”C.A. Rosetti” din Constanța
Publicat de Adina Sîrbu, 9 noiembrie 2023, 14:32
Una dintre cele mai bune reviste școlare din țară, ”Itinerarii Rosettiene”, este scrisă de elevii Liceului Tehnologic ”C.A. Rosetti” din Constanța. O dovedesc diplomele primite, an de an, la competițiile naționale. Interviurile cu personalitățile Constanței, poeziile sau eseurile originare sunt semnate de elevi care se specializează în domenii precum turism, mecanică sau electromecanică. Rigoarea materiilor nu îi împiedică să ia condeiul și să își aștearnă gândurile pe hârtie, în cea mai poetică și mai sensibilă formă.
Elevă în clasa a XII-a la Liceul Tehnologic ”C. A. Rosetti” din Constanța, Andreea Ionela Panait a semnat în revista ”Itinerarii Rosettiene” un articol intitulat ”Totul despre iubire”. Se pregătește într-o clasă cu profil Turism și alimentație publică, dar recunoaște că scrisul îi conferă o stare specială:
Am așa o inspirație, stau și mă gândesc, îmi așez gândurile. Am o imaginație destul de OK pe moment atunci. O să urmez studiile la Câmpina, la Școala de Agenți de Poliție, și voi merge în continuare pe acest profil.
Cum ți s-a părut experiența de a face parte dintr-o echipă redacțională?
Am învățat destule lucruri, cum să exprim anumite idei, cum să le așez în pagină. A fost ceva extraordinar să aflăm că suntem cei mai buni!
Directorul Colegiului Tehnologic ”C.A. Rosetti”, dascălul Carmen Mâna, ne-a mărturisit că revista îi reprezintă cu succes la competiții naționale:
În acest an am obținut premiul al III-lea la etapa județeană dedicată revistelor școlare, un premiu special la Concursul național organizat de Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu” din Medgidia și premiul I pentru reviste școlare, partea de licee civile, la un concurs organizat de Liceul Militar de Marină ”Alexandru Ioan Cuza”.
Ați concurat și cu licee filologice?
Da, la concursurile naționale, respectiv județene, și cu liceele teoretice, cu liceele pedagogice, cu liceele de profil.
Redactor: Silvia Pascale/ Redactor online: Adina Sîrbu