Liceul constănțean unde începe „Caravana – Sănătate prin Sport”
Publicat de Catalin Donose, 14 septembrie 2017, 13:42
Proiectul „Caravana – Sănătate prin Sport” va demara acțiunile din cadrul unităților școlare constănțene, după următorul program:
VINERI, 15.09.2017, ora 11.30 – 13.30 Liceul Teoretic „Lucian Blaga”
LUNI, 18.09.2017, ora 10.00 – 11.00 si 12.00 – 13.00 Școala nr. 7 „Remus Opreanu”
MARȚI, 19.09.2017, ora 11.00-13.00 Școala nr. 29 „Mihai Viteazul”.
Scopul proiectului este îndrumarea unui număr cât mai mare de copii cu vârsta între 6 și 14 ani, către practicarea sportului, în special a baschetului, handbalului și fotbalului.
Proiectul „Caravana – Sănătate prin Sport” este finanțat de Primăria Municipiului Constanța și realizat de Clubul Sportiv Phoenix Constanța, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean, Facultatea de Educație Fizică și Sport Constanța și Federația Română Sportul pentru Toți.
Acțiunile se vor desfășura în 17 unități de învățământ din orașul Constanța și prevăd Caravana Micului Sportiv la mini-baschet, mini-handbal și mini-fotbal, dar și Campionatul Municipal la aceleași discipline sportive.
Se vor acorda premii în echipamente și materiale sportive, 700 de tricouri fiind pregătite pentru copiii participanți.
Unitățile de învățământ participante sunt: Școlile nr. 30, 28, 29, 12, 3, 38, 7, 43, 24, 39, 16, 37, 8, dar și CN „Mircea cel Bătrân”, Lic. Teoretic „Ovidius”, Lic. Teoretic „Traian” și Lic. Teoretic „Lucian Blaga”.