Ascultă Radio România Constanța Live

lege salarizare

CONSTANȚA: Angajații de la Penitenciarul Poarta Albă protestează din nou

CONSTANȚA: Angajații de la Penitenciarul Poarta Albă protestează din nou

Publicat de Adina Sîrbu, 8 aprilie 2024, 12:46

Un nou protest al angajaţilor din sistemul de detenţie, prin care solicită să li se aplice Legea salarizării unitare, va avea loc, miercuri, la Penitenciarul Poarta Albă – Constanţa, a declarat, luni, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP), Florin Şchiopu.

El a precizat că de la 1 ianuarie 2022 ar fi trebuit să se aplice Legii salarizării unitare şi pentru sectorul de apărare, iar salariile angajaţilor din acest domeniu ar fi trebuit să fie mai mari cu 25%.

Potrivit liderului sindical, angajaţii solicită inclusiv actualizarea normei de hrană şi de echipare. El a punctat că ar mai fi nevoie de angajarea a cel puţin 7.000 de persoane în domeniu şi a atras atenţia că sunt cadre din sistemul penitenciar care au concedii restante din 2022.

Florin Şchiopu a amintit că protestele în penitenciare s-au reluat, pe 21 martie, după cele organizate în decembrie 2023, având în vedere că, în ianuarie, reprezentanţi ai angajaţilor din sistemul de detenţie au avut întrevederi cu premierul Marcel Ciolacu şi cu ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, însă aceştia nu ar fi făcut demersuri pentru a le rezolva solicitările. „Trebuia să facă o evaluare şi să vadă ce costuri implică. Nu s-a mai făcut nici evaluarea, nu s-au mai constatat nici costuri”, a susţinut sindicalistul.

Acesta a adăugat că, de la reluarea protestelor, în martie, au fost organizate astfel de acţiuni în penitenciarele Târgu Jiu, Deva, Aiud, Botoşani şi Codlea, urmând a avea loc mitinguri în penitenciarele Miercurea Ciuc, Arad, Ploieşti şi în Centrul de Detenţie Craiova.

Potrivit lui Florin Şchiopu, un alt protest ar putea fi organizat, la Bucureşti, înainte de Paşte.

Liderul sindical a avertizat că, dacă Guvernul nu ţine cont de solicitările angajaţilor din penitenciare, aceştia vor refuza munca suplimentară.

Sursa: AGERPRES/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: arhivă

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:50

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară

ONG Mare Nostrum a finalizat sesiunea de monitorizare a deșeurilor, după terminarea sezonului estival, pe nouă sectoare de plajă: Vama Veche,...

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări
Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 11:52

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme...

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 11:25

CONSTANȚA: Noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului

Meteorologii au emis noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului pentru municipiul Constanța. Astăzi, până la ora 20:00,...

CONSTANȚA: Noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:48

Greenpeace România anunță prima victorie în instanță împotriva Neptun Deep

Greenpeace România anunță că a câștigat, la Tribunalul București, primul proces în legătură cu proiectul Neptun Deep. „Tribunalul...

Greenpeace România anunță prima victorie în instanță împotriva Neptun Deep
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:06

Atenție! Forțele Aeriene Române efectuează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României

Forțele Aeriene Române (ROAF) au anunțat că în următoarea perioadă urmează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României....

Atenție! Forțele Aeriene Române efectuează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 07:47

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate

Prima secţie de vot din străinătate pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din România s-a deschis la Auckland, singura din Noua...

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate