CFR Cluj încearcă o surpriză la Roma cu Lazio
Publicat de Catalin Donose, 16 februarie 2023, 07:46
Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă susţinută la Roma, că Lazio, adversara din play-off-ul pentru optimile de finală ale Europa Conference League, este net superioară, dar a subliniat că în fotbal s-au mai văzut minuni şi formaţia sa poate realiza una.
‘Am mai întâlnit-o pe Lazio, dar în alte circumstanţe (în sezonul 2019/20, în grupele Europa League). Adică în faza grupelor, nu într-un meci eliminatoriu. Atunci erau alţi jucători, ei aveau şi alt antrenor, jucau alt sistem… Într-adevăr, atunci a fost un miracol că am reuşit să câştigăm (cu 2-1 la Cluj-Napoca). Şi cred eu că şi de data aceasta dacă am scoate un rezultat pozitiv într-unul dintre cele două meciuri, tot un miracol ar fi. Întâlnim un adversar net superior din toate punctele de vedere. E o diferenţă mare între lotul lor şi al nostru. Dar în fotbal s-au mai văzut minuni. Şi noi vom încerca să realizăm această minune. E clar că avantajul e de partea celor de la Lazio, mai ales că noi am pierdut şi ultimele două meciuri din campionat. Dar asta e altă competiţie’, a spus tehnicianul.
‘Ca să câştigăm avem nevoie de multe lucruri, organizare, sacrificiu, noroc, iar portarul nostru să fie într-o formă fantastică. Ultima oară când am jucat cu Lazio la Roma am dominat repriza a doua, am jucat foarte sus şi am încercat să marcăm. Sigur că dacă ne retragem prea mult nu va fi bine, dar, în acelaşi timp, dacă presingul nu e organizat, jucătorii de atac adverşi sunt foarte rapizi. Eu sunt conştient că ar fi ceva fantastic să trecem de Lazio, însă sunt conştient că ne va lua multă energie şi vom suferi în campionat. Aici îmi e frică mie puţin, pentru că urmează meciuri importante şi în campionat. Iar obiectivul principal rămâne câştigarea titlului. De aceea trebuie să fim foarte atenţi’, a adăugat el.
Dan Petrescu a menţionat că va folosi cei mai buni jucători cu Lazio, însă va schimba aproape în totalitate echipa pentru partida cu FC Argeş de duminică, din Superligă.
‘O să încerc să bag cea mai bună echipă şi să scoatem maximum din acest meci. Normal că trebuie să faci rotaţie (de jucători), pentru că nu ai cum să joci joi seara şi apoi duminică la 17 cu aceeaşi echipă. E posibil să schimb toată echipa de la meciul cu Lazio. De aia avem atâţi jucători, toţi trebuie să demonstreze că merită să joace la CFR Cluj. E un risc pe care trebuie să ni-l asumăm, mai ales eu’, a explicat antrenorul.
Prezent la conferinţa de presă, portarul italian al formaţiei CFR Cluj, Simone Scuffet, a declarat că este conştient de faptul că Lazio este o echipă superioară din toate punctele de vedere.
‘Ştim că adversarul are o calitate superioară, însă va trebui să demonstrăm ce putem pe terenul de joc. Lazio are mai mulţi jucători foarte valoroşi, jucători de calibru. Însă noi vom încerca să contracarăm cu armele noastre. Sunt câţiva prieteni care vor veni la meci, însă eu mă voi concentra doar asupra a ceea ce am de făcut pe teren’, a spus Scuffet.
Echipa de fotbal CFR Cluj întâlneşte formaţia italiană Lazio, joi, de la ora 22 (în direct la Pro Arena), pe Stadio Olimpico din Roma, într-o partidă contând pentru prima manşă a play-off-ului pentru optimile de finală ale Europa Conference League.
Cătălin Donose
Foto – Arhivă