Ascultă Radio România Constanța Live

laurentiu rece

Proiectul „Un leu nou pentru Cazinou“ stârnește reacții

Proiectul „Un leu nou pentru Cazinou“ stârnește reacții

Publicat de , 23 decembrie 2018, 13:42

Proiectul intitulat „Un leu nou pentru Cazinou”, a dat naștere unor reacții în spațiul public. Iniţiatorii, Asociația pentru Democrație, Educație și Reconstrucție „Om între Oameni“ (ADER), spun că prin această campanie de strângere de fonduri urmăreşte salvarea simbolului Constanţei. În replică, Asociația ARCHE, la propunerea căreia Cazinoul a fost inclus, în acest an, pe lista celor mai periclitate 7 situri din Europa, spune că nu este nevoie în momentul de față de finanțare, întrucât Guvernul a alocat deja o sumă considerabilă.

Ideea proiectului „Un leu nou pentru Cazinou“, lansată în spațiul public de ADER în această săptămână, a pornit de la cunoscuta campanie „Dați un leu pentru Atheneu“, desfășurată în urmă cu veac. Vicepreședintele ADER, prof. univ. dr. Laurențiu Rece, inițiator al proiectului, a explicat în ce constă propunerea pentru strângere de fonduri.

„Ne-am gândit la două căi – să facem și o subscripție, să aibă prioritate cetățenii din Constanța, pentru că beneficiul va fi pentru ei. Propunem ca subscripția să fie diferențiată, la nivel de 1 euro, basic sponsor, adică 5 lei, o subscripție medie, silver sponsor, la nivel de 25 de lei, și un gold sponsor, la nivelul de 100 de lei. Subscripția o să fie prin sms-uri telefonice. Va fi și un diamond sponsor, iar oamenii pot face o sponsorizare prin virament bancar. Și, dacă nu se va atinge suma, se pot face și investiții“, a declarat Laurențiu Rece pentru Radio Constanța.

În opinia reprezentanților Asociației ARCHE, edificiul de la malul mării nu ar mai avea nevoie de alte fonduri, întrucât beneficiază de bani de la Guvern. Reamintim că, la propunerea ARCHE, Cazinoul a fost inclus de Europa Nostra, principala organizație de patrimoniu de pe continent, pe lista celor mai periclitate 7 situri din Europa. În urma campaniei a rezultat un raport realizat de experți europeni, un raport care menționează care sunt acțiunile care ar trebui demarcate pentru protecția Cazinoului și salvarea lui pe viitor. „Ar trebui întâi, când ne dorim să pornim în salvarea patrimoniului, să cunoaștem situația actuală și realitatea cu care se confruntă monumentul istoric. Cazinoul nu are nevoie în momentul de față de finanțare. Vorbim de o sumă considerabilă alocată de Guvernul României pentru restaurare, prin Compania Națională de Investiții, vorbim despre un nou studiu de fezabilitate, un nou DALI (n.r – Documentație de avizare a lucrărilor de intervenție), care urmează să fie finalizat în câteva săptămâni, proiectul deja întrând în circuitul de avizare. Ori, campanii noi pentru finanțarea restaurării cazinoului nu sunt în momentul de față fezabile sau utile. Ce ar fi mai util ar fi ralierea demersurilor cu alte intenții, enunțate de Primărie, de autoritățile publice care ar trebui să joace rol de arbitru, având în vedere că Primăria și nu Consiliul Județean, cum este menționat în comunicatul de presă, este proprietarul Cazinoului, ar trebui întâi discutat cu proprietarul și văzut ce nevoi există“, spune Irina Leca, reprezentant al Asociației ARCHE.

Vicepreședintele ADER, prof. univ. dr. Laurenţiu Rece, susține că va avea o întâlnire cu Primăria Constanța la începutul anului viitor. Noi ne pregătim să avem o discuție cu Primăria, înainte să avem această discuție am vrut să lansăm ideea, să facem lobby, pentru că în zona aceasta un Cazino poate să ajute la dezvoltarea locală și regională și să aducă turiști (…)  Dacă cei din Constanța vor vrea să ajutăm, atunci ajutăm. Dacă 30 de ani nu s-a făcut nimic, s-ar putea să mai treacă alți, 20, 30 de ani sau 10 și lucrurile să treneze. Important este să îl salvăm și să îl facem un centru de profit care să ajute zona“, a spus Laurențiu Rece.

Proiectul propus de ADER a generat reacții și în mediul online. „Așa cum pe vremuri românii au dat un leu  pentru Atheneul din București, de ce sa nu dam și un leu pentru Cazinoul din Constanța?!“, se întreabă retoric un cititor, pe site-ul radioconstanta.ro. „Dacă proprietarul este Primăria atunci n-ar trebui să-și mărească impozitul de mai multe ori pentru că și-a lăsat proprietatea în paragină? Adică persoanele fizice n-au voie să n-aibă bani să-și reabiliteze clădirile și atunci le supraimpozitam, dar Primaria are voie să n-aibă bani“, este ironic un utilizator facebook. „Nimeni nu face nimic, dar toți vor bani“, concluzionează un alt cititor.

Proiectul „Un leu nou pentru Cazinou“ poate fi consultat online.

Reamintim că Primăria Constanța a informat, la finalul lunii septembrie a acestui an, că a fost semnat contractul privind actualizarea documentației care va sta la baza restaurării și consolidării clădirii simbol a orașului Constanța.

„În urma finalizării procedurii de achiziție publică, Compania Națională de Investiții a desemnat ofertantul câștigător, iar serviciile contractate vizează actualizarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI), a studiilor și expertizelor realizate în anul 2015, astfel încât indicatorii tehnico-economici să reflecte în mod real modificările suferite de această clădire de la ultima avizare și până în prezent. Proiectantul are la dispoziție 90 de zile pentru realizarea documentației. După predarea acesteia, indicatorii tehnico-economici urmează să fie aprobați prin emiterea unei hotărâri de guvern, după care vor putea fi demarate procedurile privind contractarea lucrărilor de consolidare și restaurare“, anunța, pe 26 septembrie, Primăria Constanța.

În toamnă, clădirea Cazinoului din Constanța a fost supusă unei serii de lucrări de primă urgență, pentru conservarea edificiului construit în stil Art Nouveau.

 

 

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 07:47

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate

Prima secţie de vot din străinătate pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din România s-a deschis la Auckland, singura din Noua...

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate
CONSTANȚA: Chestionar pentru îmbunătățirea mobilității în oraș
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 20:03

CONSTANȚA: Chestionar pentru îmbunătățirea mobilității în oraș

Primăria Constanța desfășoară în această perioadă activitățile necesare elaborării Studiului de oportunitate privind extinderea sistemului...

CONSTANȚA: Chestionar pentru îmbunătățirea mobilității în oraș
A fost semnat pentru programul de tranziţie a Forţelor Aeriene Române către aeronave de generaţia a V-a, F-35
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 18:50

A fost semnat pentru programul de tranziţie a Forţelor Aeriene Române către aeronave de generaţia a V-a, F-35

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, şi ambasadorul SUA, Kathleen Kavalec, au semnat joi, 21 noiembrie, la Palatul Victoria, Protocolul...

A fost semnat pentru programul de tranziţie a Forţelor Aeriene Române către aeronave de generaţia a V-a, F-35
TULCEA: A fost semnat contractul pentru construirea sensului giratoriu de la intersecția străzilor Isaccei -Taberei – Energiei
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:08

TULCEA: A fost semnat contractul pentru construirea sensului giratoriu de la intersecția străzilor Isaccei -Taberei – Energiei

Primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, a semnat contractul pentru execuția unei lucrări importante, mult solicitată de tulceni, și anume un...

TULCEA: A fost semnat contractul pentru construirea sensului giratoriu de la intersecția străzilor Isaccei -Taberei – Energiei
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 15:52

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!

La data de 20 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au fost sesizați de către două femei, cu privire la faptul...

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:43

Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța

Regia Autonomă Județeană de Apă din Constanța investește aproape 700 de milioane de euro în patru mari proiecte. Unele dintre acestea sunt...

Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:30

AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării

Proiectul DANUBIUS-RO, parte din rețeaua europeană DANUBIUS-RI, este dezvoltat, la Murighiol, de un consorțiu de patru instituții de cercetare...

AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:06

Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord

Noul tren electric de la Alstom, inaugurat ieri cu mare fast de autorități, nu a mai plecat în cursa programată în această dimineață, din...

Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord