Ascultă Radio România Constanța Live

La Venus s-a încheiat stagiul de pregătire „Pantheon Judo Stage”

La Venus s-a încheiat stagiul de pregătire „Pantheon Judo Stage”

La Venus s-a încheiat stagiul de pregătire „Pantheon Judo Stage”

Publicat de Catalin Donose, 3 septembrie 2024, 07:48

Ultima săptămână din august a făcut din stațiunea Venus capitala judo-ului din România. Peste 800 de sportivi din România și de peste hotare au participat la Pantheon Judo Stage, eveniment organizat anual de Asociația Club Sportiv Pantheon Constanța și ajuns în 2024 la cea de a opta ediție.

În acest an, alături de clubul constănțean a venit Consiliul Județean Constanța, care a susținut stagiul de pregătire prin intermediul proiectului „Judo – Sport și educație ediția a doua“ pe lângă alți sponsori și parteneri și a acoperit astfel cheltuielile de cazare și masă pentru aproximativ 250 de sportivi. De asemenea, alți 150 de judoka au beneficiat la rândul lor de gratuitate datorită eforturilor financiare făcute de ACS Pantheon Constanța și președintele de onoare al clubului, prof. ing. dr. George Teșeleanu. De altfel, acesta a oferit și premiile în bani pentru cei mai buni judoka ai României, Florentina Ivănescu și Alexandru Creț prezenți de asemenea la evenimentul sportiv de mare amploare.

„Judo este mai mult decât un sport. Este educație și curaj, prietenie și onestitate, politețe și autocontrol, respect și modestie. Judo-ul din România are nevoie de unitate, familia judoului trebuie să aplice și să promoveze valorile acestui sport. Anul acesta am avut parte de cea mai numeroasă participare din istoria Pantheon Judo Stage. Mă bucur că reușim să asigurăm de opt ani, atât prin invitații de renume internațional pe care îi aducem la fiecare ediție, dar și datorită eforturilor comune pe care le depunem în acest sens, o săptămână de antrenament în cele mai bune condiții pentru tinerii judoka din România.“ – prof. ing. dr. George Teșeleanu.

Printre invitații speciali ai acestei ediții s-au numărat și trei dintre legendele judo-ului mondial, în frunte cu Shinji Hosokawa, campion olimpic în 1986 și multiplu campion internațional, care duce mai departe tradiția acestui sport, împărtășind tinerelor generații din cunoștințele și experiența sa. Alături de el, antrenamentele din cadrul Pantheon Judo Stage 2024 au fost conduse de alți doi maestri japonezi, sensei Eiji Kikuchi și sensei Eiko Shepherd.

Pe lângă sportivi, la activități au participat și peste 100 de antrenori, precum și oaspeți de onoare din Japonia, USA sau Franța, precum și Andrei Golban, președintele Federației de Judo din Republica Moldova, Denis Vieru, primul medaliat olimpic din istoria judo-ului moldovean sau reprezentanți ai forurilor de specialitate din Georgiei și Armenia. Acestora li s-au adăugat reprezentanți din „Hall of fame“-ul judoului românesc, precum Constantin Niculae, Mircea Frățică, Adrian Croitoru, Aurelian Fleisz, Iacob Codrea, Ioana Aluaș, Alina Dumitru, Alina Croitoru, Ioana Babiuc și mulți alții, dar și oamenii de știință Ioan Cosmescu și Ioan Roxin.

Luna august s-a încheiat cu Black Sea Judo Cup, întrecere care a adunat peste 200 de sportivi din țară și de peste hotare, din țări precum Ucraina, Moldova, Ungaria, Turcia, Marea Britanie, Cehia, Italia, Georgia sau Armenia. Împărțiți pe trei categorii de vârstă, U13, U16 și U23, aceștia au luptat pentru un loc pe podium, în premieră, în cel mai mare dojo în aer din Europa.

La final, cu toții au fost răsplătiți de organizatori pentru efortul depus, indiferent de rezultatul obținut.

Atât Pantheon Judo Stage, cât și Black Sea Judo Cup au fost organizate de Asociația Club Sportiv Pantheon Constanța în cadrul proiectul „Judo: sport și educație – ediția a doua“, activitate realizată cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

Tot în cadrul acestui proiect, la mijlocul lunii noiembrie, ACS Pantheon Constanța va organiza „Cupa Centura Albă“ la judo, întrecere care se adresează copiilor aflați la început de drum în acest sport.

Cătălin Donose/Foto – Pantheon Constanța

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 15:52

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!

La data de 20 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au fost sesizați de către două femei, cu privire la faptul...

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!
Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:43

Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța

Regia Autonomă Județeană de Apă din Constanța investește aproape 700 de milioane de euro în patru mari proiecte. Unele dintre acestea sunt...

Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța
AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:30

AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării

Proiectul DANUBIUS-RO, parte din rețeaua europeană DANUBIUS-RI, este dezvoltat, la Murighiol, de un consorțiu de patru instituții de cercetare...

AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării
Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:06

Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord

Noul tren electric de la Alstom, inaugurat ieri cu mare fast de autorități, nu a mai plecat în cursa programată în această dimineață, din...

Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:23

Operaţiunea „Green-Pass”: Controale la cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România

Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Jandarmeria Română derulează, joi, operaţiunea...

Operaţiunea „Green-Pass”: Controale la cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 09:27

CFR SA: Vremea nefavorabilă afectează traficul feroviar

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează publicul că traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile...

CFR SA: Vremea nefavorabilă afectează traficul feroviar
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 09:07

Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, se deschide astăzi în Capitală

Timp de patru zile, pasionaţii de călătorii vor putea găsi destinaţiile de vacanță perfecte în cadrul Târgului de Turism al României,...

Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, se deschide astăzi în Capitală
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 08:04

OVIDIU: Accident rutier cu victime multiple între un microbuz de transport persoane și un autoturism

Pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier grav, produs, în această dimineață, între un microbuz...

OVIDIU: Accident rutier cu victime multiple între un microbuz de transport persoane și un autoturism