Românii întârzie mai puţin cu plata facturilor
Publicat de Bogdan Comșa, 22 septembrie 2015, 13:53
Procentul românilor care îşi plătesc facturile la timp a crescut faţă de 2014, arată un studiu realizat de o companie europeană de colectare a creanţelor.
În prezent, 75% achită facturile la timp.
De asemena, a scăzut şi numărul zilelor de întâziere faţă de anul trecut, în cazul persoanelor fizice – de la 19 la 12, iar în cazul companii – de la 33 la 24 de zile.
Scăderea treptată a inflaţiei şi o uşoară reducere a ratei şomajului au avut un efect pozitiv asupra siguranţei plăţilor, a apreciat directorul filialei din România a companiei care a realizat studiul, Georg Kovacs.
El a spus că în anii trecuţi, motivele de neplată au fost situaţia economică, dar şi neplata intenţionată, iar aceste motive au scăzut anul acesta.
Studiul a fost făcut în 13 ţări europene.