George Enescu în interpretarea Orchestrei Simfonice Radio din Finlanda!
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 septembrie 2014, 08:15 / actualizat: 21 septembrie 2014, 13:47
Sâmbătă, 20 septembrie, la Sala Radio, s-a deschis ediţia a II-a a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo, singurul eveniment muzical european dedicat în exclusivitate ansamblurilor simfonice radio, organizat de Radio România.
Concertul de deschidere a Festivalului a fost susţinut de Orchestra Simfonică Radio din Finlanda, aflată în premieră pe o scenă din România, alături de doi tineri muzicieni cu o carieră internaţională în plină ascensiune: dirijorul Joshua Weilerstein şi pianistul Jonathan Biss. Sensibilitatea şi rafinamentul interpretării, alături de remarcabila diversitate a programului – patru compozitori au ţinut capul de afiş al serii: J. Sibelius, L. van Beethoven, E. Grieg şi R. Strauss – au fost elementele-cheie pentru a crea o „chimie” specială între orchestră şi public. Atmosfera serii a culminat cu surpriza pe care orchestra finlandeză a rezervat-o publicului Sălii Radio: interpretarea, la bis-ul final, a Rapsodiei Române nr. 1 de George Enescu.
„Unic în Europa şi, din câte ştiu, chiar în lume, Festivalul RadiRo stă să înceapă. Mulţumesc tuturor artiştilor care vor evolua pe scena Sălii Radio, ascultătorilor noştri, iubitorilor de muzică, pentru minunatele seri care vor urma. Aş dori să le mulţumesc în egală măsură tuturor mediilor şi organizaţiilor media, publice sau private, româneşti sau internaţionale care promovează acest gest de cultură excepţional pe care îl generează, îl susţine şi îl face să se întâmple Radio România! Prin intermediul lor, fie că sunt televiziuni româneşti, publicaţii de cultură, platforme on-line sau organisme şi posturi internaţionale – EBU, ABU sau EURONEWS, acest eveniment extraordinar ajunge la miliarde de oameni din întreaga lume”, a declarat, în cuvântul de deschidere, Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General Radio România.
Orchestra Simfonică Radio din Finlanda a fost fondată în 1927, la un an după înfiinţarea radiodifuziunii publice finlandeze şi este astăzi unul dintre cele mai apreciate ansambluri simfonice din ţara sa de origine, care numără mai multe orchestre pe cap de locuitor decât oricare altă ţară din lume. În prezent, orchestra este compusă din 99 de muzicieni şi abordează repertorii diverse, de la muzică veche la prime audiţii ale unor compoziţii contemporane.
Joshua Weilerstein este dirijor asistent al Filarmonicii din New York şi dirijor invitat la pupitrul unor orchestre de prestigiu din întreaga lume, cu o afinitate specială pentru orchestrele scandinave. A atras atenţia publicului internaţional atunci când a câştigat, simultan, Premiul I şi Premiul Publicului la Concursul pentru Tineri Dirijori, Malko, 2009. Este şi un foarte talentat violonist şi a fost primul solist străin angajat al Simon Bolivar Youth Orchestra din Venezuela.
Prima seară RadiRo l-a adus în faţa publicului din România pe pianistul Jonathan Biss, care, la doar 34 de ani, are un repertoriu şi un palmares impresionante. A lucrat cu dirijori ca Daniel Barenboim, Lorin Maazel sau Antonio Pappano, este invitat să concerteze cu regularitate la Carnegie Hall şi susţine recitaluri alături de mari orchestre din SUA şi Europa. În parteneriat cu Coursera, cunoscutul producător de cursuri online, Biss a fost primul pianist care a oferit un curs online, gratuit, despre Sonatele lui Beethoven. Proiectul a cunoscut un uriaş succes de public, fiind urmărit de peste 30.000 de persoane între septembrie şi octombrie 2013.
Festivalul RadiRo, organizat de Radio România, este un eveniment cu un profil unic pe scena muzicală internaţională, care îşi propune să aducă în atenţie extraordinara varietate repertorială, actualitatea şi excelenţa artistică a ansamblurilor simfonice radio europene. Ediţia a II-a a RadiRo se desfăşoară în perioada 20 – 27 septembrie la Sala Radio şi aduce la Bucureşti 5 orchestre radio europene, dirijori şi solişti de primă mărime în peisajul muzical internaţional. Directorul de onoare al RadiRo 2014 este dirijorul Cristian Mandeal.
Următorul concert pe agenda Festivalului se va desfăşura duminică, 21 septembrie, când Orchestra Naţională Radio va urca pe scenă sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal, cu participarea sopranei Katarina Jovanović.