„Cea mai mare oră de sport”, în Mamaia
Publicat de , 30 iulie 2015, 14:10
Sâmbătă, 1 august 2015, între orele 9.00 și 21.00, în stațiunea Mamaia (Piațeta Perla), se va desfășura „Cea mai mare oră de sport” din România, eveniment ce face parte din programul național “Mișcarea face bine”.
Acțiunea reprezintă un mijloc inedit de promovare a litoralului românesc și a sportului în masă. La „Cea mai mare oră de sport” din Mamaia vor avea loc demonstraţii de fitness, precum Kangoo Jumps, Zumba, Steel Programs, Rebound AAS, Functional Training, Khai Bo, Aerobic, Fotbal, Skandenberg, zonă cu biciclete staționare și una pentru Boot Camp. Sesiunile vor fi susținute de instructori renumiți la nivel național și internațional.
Anul acesta, „Cea mai mare oră de sport” sărbătorește cinci ani de la prima ediție și reprezintă cel mai mare eveniment sportiv desfășurat sub umbrela campaniei „Mișcarea face bine”. Din 2011, prin intermediul campaniei pro-sănătate „Mișcarea face bine” au fost desfășurate și susținute zeci de evenimente sportive, numărul acestora crescând de la an la an.