Ascultă Radio România Constanța Live

ITIA a amânat din nou audierea sa

Simona Halep a anunţat că ITIA a amânat din nou audierea sa

Simona Halep a anunţat că ITIA a amânat din nou audierea sa

Publicat de Catalin Donose, 23 mai 2023, 05:47

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, suspendată provizoriu pentru un test antidoping pozitiv la US Open 2022, a anunţat, luni seara, că audierea sa programată pe 28 mai a fost amânată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).

”Încă o dată sunt extrem de şocată şi dezamăgită de atitudinea ITIA. În timp ce reprezentanta ITIA, Nicole Sapstead, a afirmat public, în urmă cu trei zile, că ITIA ‘rămâne decisă să acţioneze în cazul Simonei Halep într-o manieră empatică, eficientă şi corectă’, în acelaşi timp au cerut oficial tribunalului să amâne audierea mea, pentru a treia oară”, a anunţat Halep în mesajul postat pe reţelele de socializare.

”ITIA declară public un lucru, în timp ce în privat face altceva. Am cerut în mod repetat să fiu audiată şi în mod repetat ITIA a căutat să o amâne”, a acuzat Halep.

”Când se va opri acest lucru? Pun din nou această întrebare. Am dreptul la o audiere rapidă. Acţionând în acest mod este împotriva drepturilor mele”, a subliniat Simona Halep.

Vineri, ITIA a confirmat că Simona Halep ”a fost acuzată de o altă încălcare separată a Programului antidoping din tenis, în legătură cu nereguli în paşaportul său biologic de sportiv (ABP)’.

Halep, campioană la Roland Garros în 2018 şi la Wimbledon în 2019, este suspendată provizoriu din octombrie anul trecut, după ce a fost testată pozitiv la roxadustat în timpul US Open, în august 2022. Această moleculă interzisă stimulează producţia de globule roşii şi este interzisă de Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA). Halep riscă până la patru ani de suspendare în primul caz, conform AFP.

Într-un comunicat difuzat vineri seară pe contul său de Instagram, jucătoarea în vârstă de 31 de ani spune că trăieşte ”cel mai negru coşmar’ din viaţa sa de la anunţul suspendării, pe 7 octombrie, şi denunţă o formă de ‘hărţuire’ din partea ITIA, pe care o acuză că a încercat să demonstreze că e vinovată de ceva ce nu a făcut niciodată.

‘Acum că am stabilit clar că am fost victima contaminării, ei au venit cu o evoluţie presupus anormală a sângelui meu. Trei experţi de renume mondial care mi-au studiat analizele de sânge au spus foarte clar că sângele meu este complet normal’, precizează Halep.

”Am încredere totală în justiţie şi aştept cu nerăbdare să îmi pot prezenta apărarea la audierea programată la sfârşitul lunii mai, după mai multe amânări din partea ITIA”, a subliniat Simona Halep în comunicat.

Noul caz, confirmat vineri seară de ITIA, ‘se bazează pe o evaluare a profilului paşaportului biologic al Simonei Halep de către un grup de experţi independenţi’, precizează organismul.

Paşaportul biologic al unui sportiv face posibilă monitorizarea diferiţilor parametri sanguini pe o perioadă lungă de timp şi ajută la identificarea potenţialelor încălcări ale regulilor antidoping.

‘Suntem conştienţi de faptul că anunţul de astăzi adaugă complexitate unei situaţii deja foarte mediatizate’, a comentat Nicole Sapstead, director principal pentru antidoping în cadrul ITIA.

‘Ar fi inadecvat pentru noi să comentăm detaliile înainte de încheierea procesului, dar vom continua să dialogăm cu agenţia independentă de investigaţie Sport Resolutions, precum şi cu reprezentanţii doamnei Halep cât mai curând posibil’, a adăugat Sapstead.

Simona Halep este prima jucătoare de top confruntată cu acuzaţii de dopaj de la suspendarea răsunătoare a rusoaicei Mariei Şarapova în 2016. Testată pozitiv pentru meldonium, Şarapova a primit în cele din urmă o suspendare de cincisprezece luni, reaminteşte AFP.

Într-un interviu pentru Tennis Majors publicat la sfârşitul lunii aprilie, jucătoarea română a invocat o ‘contaminare a unuia dintre suplimentele sale alimentare’ pentru a explica testul pozitiv de la US Open.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 15:52

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!

La data de 20 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au fost sesizați de către două femei, cu privire la faptul...

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!
Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:43

Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța

Regia Autonomă Județeană de Apă din Constanța investește aproape 700 de milioane de euro în patru mari proiecte. Unele dintre acestea sunt...

Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța
AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:30

AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării

Proiectul DANUBIUS-RO, parte din rețeaua europeană DANUBIUS-RI, este dezvoltat, la Murighiol, de un consorțiu de patru instituții de cercetare...

AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării
Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:06

Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord

Noul tren electric de la Alstom, inaugurat ieri cu mare fast de autorități, nu a mai plecat în cursa programată în această dimineață, din...

Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:23

Operaţiunea „Green-Pass”: Controale la cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România

Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Jandarmeria Română derulează, joi, operaţiunea...

Operaţiunea „Green-Pass”: Controale la cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 09:27

CFR SA: Vremea nefavorabilă afectează traficul feroviar

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează publicul că traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile...

CFR SA: Vremea nefavorabilă afectează traficul feroviar
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 09:07

Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, se deschide astăzi în Capitală

Timp de patru zile, pasionaţii de călătorii vor putea găsi destinaţiile de vacanță perfecte în cadrul Târgului de Turism al României,...

Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, se deschide astăzi în Capitală
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 08:04

OVIDIU: Accident rutier cu victime multiple între un microbuz de transport persoane și un autoturism

Pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier grav, produs, în această dimineață, între un microbuz...

OVIDIU: Accident rutier cu victime multiple între un microbuz de transport persoane și un autoturism