Irina Molnuş, psiholog: În primul rând să ne înțelegem anxietatea și să acceptăm că uneori, frica face parte din viața noastră

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 2 octombrie 2022, 13:14

Reușim să fim cu adevărat în vacanță, în concediu ne relaxăm? Ponturi pentru o conduită echilibrată a noastră în condițiile actuale, cu multe informații de gestionat. Pentru că o mare parte a lor induc stres, anxietate, a crescut prezentarea la psiholog/ psihiatru?

Interviu cu Irina Molnuş, psiholog cu peste 20 de ani de practică în spitalul de psihiatrie, coordonatoarea activităților unui ONG din Constanța care lucrează cu voluntari din mai multe țări.

Irina Molnuș, avem o discuție despre anxietate, stres, reziliență, cuvinte pe care le-am întâlnit foarte des în ultima vreme. Reușim să fim și în vacanță cu adevărat?

Nu mai trăim o vacanță din 2020 încoace sau, într-un fel sau altul, avem o vacanță impusă, dar care s-a structurat în ceeea ce se numește mediul VUCA.
Adică: volatil, complex, instabil și ambiguu. Lucrurile se schimbă și noi nu putem face predicții. Și atunci, toate planurile noastre pe termen lung sunt date peste cap, sunt de cele mai multe ori închise, și într-un fel sau altul, trăim același lucru în prezent, pentru că deși situația aceea din 2020 s-a schimbat, acum s-au ridicat restricțiile, toată lumea știe că suntem într-o cvasinormalitate din acest punct de vedere, s-a întâmplat ce s-a întâmplat în februarie 2022-izbucnirea războiului din Ucraina-care ne atinge pe toți. Poate că în acest moment, deși avem impresia că lucrurile s-au calmat, nu s-au calmat, doar s-a „tocit” anxietatea noastră inițială, ele continuă și cu siguranță vor fi efecte pe termen lung. Ne așteptăm la instabilități ale acestui mediu în care trăim și în continuare.

Există o adresabilitate mai mare a pacienților către dumneavoastră, ați observat asta? A crescut numărul solicitărilor la terapie?

Din cauza războiului, special, nu, dar întotdeauna problemele pentru care oamenii se adresează la cabinet sunt concordante cu contextul. Acum nu aș putea spune că există o creștere a oamenilor îngrijorați care să aibă atâta nevoie să vină să facă terapie pentru asta. Avem discuții în cercurile în care funcționăm fiecare, unii ajutăm, unii nu ajutăm, unii ne revoltăm, ș.a.m.d., dar nu avem, neapărat o patologie, cel puțin nu am constatat-o eu.

Vorbim foarte mult în termeni de „ponturi”, de căi de a ne adapta, de a elimina stresul, ce spune psihologul Irina Molnuș, care dintre metode dă cele mai bune roade?

În primul rând să ne înțelegem anxietatea și să acceptăm că uneori, frica face parte din viața noastră, că este o emoție, una dintre emoțiile de bază, care nu are cum să lipsească, este o emoție pe care o au și animalele, este menită să ne protejeze, nu este menită să ne distrugă. Este adevărat că trăind în prea multă frică, ajungem în acea stare pe care o numim „de stres”, pentru că suntem mereu în alertă, așteptăm să ne atace cineva, să ni se întâmple ceva. Ca să ne ajute frica, în afară de a o înțelege, trebuie să ne uităm un pic și la noi, la cine suntem și ce facem. Stresul se combate cel mai bine prin ceea ce se numește grija de sine: să îmi amintesc că eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea și că eu am nevoie de odihnă, eu am nevoie de pauze, eu am nevoie să mă hrănesc corespunzător, am nevoie să fac mișcare, am nevoie să vorbesc despre ce simt nevoia să vorbesc. Și ar trebui să îmi îngădui toate acestea!

Recentrarea pe sine, rețin și ideea de a nu fi nimic în exces…

Poate că aici ar trebui să discutăm puțin și despre rutină: ne oferă un program, ne oferă o schemă, un „schelet”, pe care noi să construim, să funcționăm. Având acest “schelet” în fiecare zi, avem un program regulat, sper, de culcare, de trezire, un program regulat de activitate, iar creierul nostru se obișnuiește cu acest program și nu mai consumă energie în plus. Energia aceea poate fi folosită în alte activități. Putem să fim creativi cu copiii , de exemplu, sau putem la serviciu să avem momentele noastre de sclipire în care să ne folosim energia și nu ajungem să ne suprasolicităm. Ne conservăm acolo unde este nevoie, pe activitățile acelea simple și obișnuite dar, în același timp, avem și ce ne trebuie în momentul în care chiar trebuie să fim și mai creativi și mai diferiți.

Aveți și o experiență în voluntariat, în lucrul cu tinerii, cu dezvoltarea lor personală, care ar fi limitele pe care să ni le impunem în implicarea în viețile celorlalți? Cum recomandă psihologul să se realizeze activitatea de voluntariat?

Recomandă! Acesta este un răspuns foarte ferm. Se face foarte puțin voluntariat, din păcate. Voluntariatul nu este rezervat doar tinerilor, ci el poate fi făcut la orice vârstă. Și ce înseamnă? Nu înseamnă că mă duc și car o sacoșă, sortez haine vechi, duc mâncare la săraci. Voluntariatul înseamnă că eu mă implic într-o activitate în care eu pot să mă fac util, eu cu experiența mea sau cu ceva la care mă pricep. Contribui cu experiența mea și în același timp am parte de o învățare experiențială. Adică din ceea ce fac, eu învăț! Pentru că fiecare situație, cu siguranță este diferită, pot să învăț abilități noi- de organizare, de planificare a timpului, de discuții cu tot felul de instituții ale statului, de redactare de documente… Voluntariatul îti deschide o ușă către a face ceva ce nu ai mai făcut, în așa fel încât tu să te faci util cu ce știi să faci. Îți dă posibilitatea să cunoști oameni, să exersezi abilități noi, să încerci relaționări diferite, să vorbești cu oameni cu care poate nu ai fi vorbit sau să fii deschis să înveți de la oameni de la care poate înainte nu ai fi gândit că poți învăța ceva…Eu recomand voluntariatul și, evident, aș pune niște limite în momentul în care “se profită” de pe urma lui.
Are și această valoare de a aduce beneficii individuale celor care-l practică, de a-i ajuta să crească, să învețe să se descopere. Pentru că vorbeam de tineri, la tineri aceasta este caracteristica diferită, faptul că ei sunt într-un moment al vieții în care au nevoie să afle cine sunt, să afle ce vor să facă în viață, să afle ce NU vor să facă în viață. Voluntariatul este calea perfectă pentru că nu riscă nimic-vin, cunosc oameni și exersează lucruri pentru a-și da seama ce îi poate ajuta mai departe. În străinătate termini liceul și după liceu, am întâlnit foarte multe cazuri de tineri care au venit să se descopere. La 18-19 ani, au venit să facă un an de voluntariat, maximum, să vadă ce li se potrivește: vreau să devin profesor? mă pricep să lucrez cu copiii? sunt suficient de bun la arte?
Sau tineri care și-au întrerupt facultatea, nefiind foarte siguri că sunt pe drumul cel bun, au venit și au făcut acest stagiu de voluntariat și, ulterior, și-au reconfigurat cariera într-o manieră extrem de potrivită și care acum îi servește foarte bine. Până la urmă este ca în viață, ai și dificultăți și provocări, nu e întotdeauna ușor!

Redactor – Liliana Moldoveanu / redactor online – Daniel Țăndăreanu

O lecţie de viaţă despre învingerea prejudecăţilor

Publicat de , 16 mai 2017, 15:02

Este dificil să te descurci în hăţişul declaraţiilor de modernizare a învăţământului, făcute de toţi cei care sunt responsabili în mod oficial. Fiecare administrație are propria viziune, iar modificările succesive i-au bulversat pe elevi. Astăzi este important să fii atent la iniţiativele profesorilor, psihologilor, elevilor, părinţilor, care, toţi deopotrivă, nu vor decât să vadă că se urneşte, în sfârşit, căruţa educaţională românească din terenul nisipos în care s-a blocat de mai multă vreme.

Într-o atmosferă de nesiguranţă şi indecizie, pe care o trăim de mai multă vreme, începi să crezi că trecutul educaţional românesc, în forma sa statică şi super disciplinată a fost, este și va fi soluţia viitorului. Nimic mai neadevărat! Sistemul de învățământ românesc de astăzi aparține ACESTEI lumi, globalizate, tehnologizate, computerizate, a rețelelor sociale, a jocurilor virtuale, a temerilor ecologice, a super urbanizării sau a zonelor defavorizate, iar orice întoarcere în trecut este imposibilă. Ideile novative de tot felul, care vin din diferite direcţii, aduc un suflu nou unei structuri care pendulează nehotărât între trecutul disciplinat și viitorul destul de lipsit de viziune al educației naționale.

De aceea, eforturile punctuale ale celor ce doresc să schimbe ceva în sistemul acesta sunt benefice și demne de oferit ca exemplu. Un astfel de model îl oferă Asociația pentru Promovarea Educației Creativ Ecologice și Abilităților Inovative, pe scurt Creativ +.

Înfiinţată în 2013 organizaţia și-a propus, aşa cum declarau membri fondatori: „promovarea în comunitate a unui model simplu și practic de funcționabilitate pentru om, model bazat pe două elemente primordiale-raportarea la natură și raportarea la moștenirea primită din familie și comunitate.” Prin activităţile asociaţiei au fost atraşi oameni din comunitățile locale, factori de decizie ai autorităților locale, precum și instituții culturale.

Aşa cum ne-a declarat Irina Molnuş, preşedinte al organizaţiei, au fost realizate ateliere de tot felul, printre care şi ateliere de exprimare emoțională prin drumming. Au fost folosite instrumente de percuție tradiționale cum ar fi maracas, tambourine, bongo, darbouka și altele.

În urmă cu un an s-a alăturat asociaţiei şi Radu Vasile, a cărui experienţă în dezvoltarea abilităților generale de viață, în construirea unei afaceri şi îmbunătățirea competențelor necesare pe piața muncii este de necontestat. Radu Vasile este informaticianul nevăzător din Constanţa, care a dovedit prin exemplul său de viaţă că nu există limite de cunoaştere, dacă îţi doreşti să te dezvolţi cu adevărat. Radu Vasile a învins limitele fizice, a urmat o facultate de matematică şi lucrează în piaţa reală a afacerilor.

Astăzi psihologul Irina Molnuş şi informaticianul Radu Vasile lucrează împreună la două proiecte europene. Unul dintre ele se intitulează „EV-yes for Emotions”. În cadrul acestui proiect, EV-YES for Emotions vor veni în România patru voluntari din Ucraina, Austria, Georgia și Armenia. Ei vor desfășura activități în școlile din Constanța, activități prin care îi vor învăța pe copii despre emoții, gestionarea corectă a acestora și despre alte abilități necesare pentru viața de zi cu zi și pentru relaționarea cu cei din jur.

Un alt proiect european se intitulează „ Rural But Crucial”. Prin intermediul său este încurajat schimbul de informații între tineri, ei venind din diverse medii, cu diverse niveluri și domenii de educație. Proiectul va însemna adunarea la un loc, în Dilijan, o stațiune montană din Armenia, a 32 de tineri din diverse țări și 8 leaderi de grup. Țările participante la proiect sunt: România, Slovacia, Ucraina, Belarus, Georgia, Spania, Armenia, Estonia. Locația aleasă este una interesantă din punct de vedere a proiectului, deoarece este o zonă plină de exemple de bună practică în ceea ce privește antreprenoriatul rural.

O lecţie de viaţă, administrată cu optimism, delicateţe, umanitate, înţelegere superioară a sensului existenţei noastre în această lume, aşa a fost emisiunea „Stil de viaţă” de luni seară, din care v-am redat câteva fragmente audio.
Închei cu rândurile scrise concis chiar de Radu Vasile, în pregătirea emisiunii, spunându-vă că am aflat:
”Cum putem încuraja dezvoltarea antreprenorială a tinerilor prin acţiuni practice de tip văzând şi făcând;
Cum putem include în toate activităţile pe toată lumea, indiferent de rasă, religie, apartenenţă la un grup, dizabilitate, etnie;
Şi nu în ultimul rând, cum e posibil ca un orb să participe la toate acestea, într-o societate care priveşte persoanele cu dizabilităţi ca pe nişte asistaţi sociali, neajutoraţi si alte astfel de epitete”….

Steliana Bajdechi