Ascultă Radio România Constanța Live

Irina Begu și Sorana Cîrstea la US Open

Înfrângeri pentru Irina Begu și Sorana Cîrstea la US Open

Înfrângeri pentru Irina Begu și Sorana Cîrstea la US Open

Publicat de Catalin Donose, 2 septembrie 2022, 06:08

Irina Begu a fost învinsă de chinezoaica Yue Yuan, cu 6-3, 7-6 (6), joi, la New York, într-un meci din runda a doua a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului.

Begu (32 ani, 42 WTA), care trecuse în primul tur de un cap de serie, belgianca Elise Mertens (32), s-a înclinat după aproape două ore de joc (1 h 49 min) în faţa unei adversare mult mai slab cotate.

Irina Begu a fost dominată clar în primul set, în care Yuan a început cu 3-0 şi şi-a păstrat avantajul până la final (6-3). Begu şi-a pierdut serviciul la debutul actului secund, dar apoi a arătat un reviriment în joc şi a întors scorul, având 3-1 pe tabelă. Românca nu a reuşit să îşi păstreze avantajul şi a fost egalată (3-3), cele două jucătoare mergând apoi cap la cap până în tiebreak. Deşi a avut 3-1 şi a ratat o minge de set la 6-5, Begu a cedat în cele din urmă cu 6-8.

Begu a încheiat cu 5 duble greşeli (faţă de 3 ale adversarei), a avut procentaje mai slabe la serviciu şi la mingile de break, a totalizat mai multe mingi direct câştigătoare, 20-17, dar a făcut şi mai multe erori neforţate decât Yuan (23 ani, 142 WTA), 32-27.

Irina Begu rămâne astfel cu un cec de 121.000 de dolari şi 70 de puncte WTA. Begu era ultima româncă rămasă în competiţie la simplu.

La dublu, perechea româno-americană Ana Bogdan/Sabrina Santamaria s-a impus în primul tur cu cu 6-7 (6), 6-3, 6-3 în faţa americancelor Elizabeth Mandlik/Katrina Scott, după o oră şi 54 de minute.

Bogdan şi partenera sa au avut 4-1 în primul set, dar au cedat până la urmă în tiebreak, dar apoi au controlat următoarele două seturi şi au obţinut victoria.

Raportul la winners a fost de 40-26 pentru învingătoare, iar la erorile neforţate Bogdan şi Santamaria au avut 32, iar Mandlik şi Scott 30.

Ana Bogdan şi Sabrina Santamaria şi-au asigurat un cec de 35.800 de dolari şi 130 de puncte WTA la dublu.

Sorana Cîrstea a fost învinsă de elveţianca Belinda Bencic cu 3-6, 7-5, 6-2, joi, la New York, în runda a doua a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului.

Cîrstea (32 ani, 37 WTA) s-a înclinat după două ore şi 27 de minute în faţa campioanei olimpice en titre.

În primul set, românca a reuşit să se impună cu 6-3, după ce a câştigat ultimele trei ghemuri. Cîrstea a condus cu 4-2 şi 5-3 în actul secund, dar nu a izbutit să încheie conturile şi a pierdut patru ghemuri la rând şi setul cu 5-7. Bencic (25 ani, 13 WTA), cap de serie numărul 13, a dominat setul decisiv, câştigat cu 6-2.

Sorana Cîrstea a încheiat cu 5 aşi şi 10 duble greşeli, iar Bencic a totalizat 6 aşi şi 3 duble greşeli. Bencic a avut procentaje superioare la ambele servicii, a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 32-27, şi mai puţine erori neforţate, 28-34.

Cîrstea câştigase ambele meciuri directe anterioare, cu 7-5, 6-2 în turul secund la Grampians Trophy de la Melbourne, anul trecut, şi cu 6-2, 6-7 (3), 6-4, luna trecută, în primul tur la Cincinnati.

Cîrstea rămâne cu un cec de 121.000 de dolari şi 70 de puncte WTA.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:31

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale

La Palatul Copiilor Constanța a început, în această dimineață, distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor...

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:58

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00

Alegerile prezidenţiale sunt programate, în acest an, pe 24 noiembrie – primul tur de scrutin şi pe 8 decembrie – turul al doilea. După...

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00
AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:51

AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export

Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export, în favoarea...

AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export
Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:26

Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România

Dobrogea este și va rămâne un mozaic etnic, iar luna noiembrie este încărcată emoțional și spiritual de unitate și apropiere a...

Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:15

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor

La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a...

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:50

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară

ONG Mare Nostrum a finalizat sesiunea de monitorizare a deșeurilor, după terminarea sezonului estival, pe nouă sectoare de plajă: Vama Veche,...

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări