Irina Begu s-a calificat în turul secund la Miami
Publicat de Catalin Donose, 22 martie 2023, 05:49
Irina Begu s-a calificat în runda a doua a turneului Miami Open (WTA 1.000), dotat cu premii totale de 8,8 milioane de dolari, marţi, după ce a trecut de filipineza Alexandra Eala cu 6-2, 7-5.
Begu (32 ani, 34 WTA) a avut nevoie de aproape două ore de joc (1 h 51 min) pentru a trece de jucătoarea de 17 ani, care ocupă locul 219 în lume.
Filipineza a început curajos şi a condus cu 2-0, dar Begu a revenit şi a câştigat şase ghemuri consecutive, impunându-se cu 6-2 în primul set.
În actul secund, Eala a avut 5-1, dar a ratat cinci mingi de set, Begu reuşind să întoarcă scorul şi să câştige cu 7-5, după o nouă serie de şase ghemuri.
Begu a încheiat cu 4 aşi şi 2 duble greşeli, în timp ce Eala a comis 6 duble greşeli.
Românca şi-a asigurat un cec de 30.885 de dolari şi 35 de puncte WTA, iar în turul al doilea o va înfrunta pe chinezoaica Qinwen Zheng (20 ani, 23 WTA), cap de serie numărul 23, duelul fiind o premieră în circuitul profesionist.
Alte două românce vor evolua miercuri, de la ora 18,30 (în direct la Digi Sport) pe tabloul de simplu în Florida, Sorana Cîrstea, care o va întâlni în primul tur pe mexicanca Fernanda Contreras Gomez şi Ana Bogdan, care o va înfrunta în runda inaugurală pe americanca Robin Montgomery.
Un alt duel interesant va fi cel dintre jucătoarele de origine română Bianca Andreescu (Canada) şi Emma Răducanu (Marea Britanie).
La dublu, Monica Niculescu face pereche cu poloneza Alicja Rosolska, urmând să joace în primul tur contra cuplului Kirsten Flipkens (Belgia)/Bethanie Mattek-Sands (SUA).
Cătălin Donose
Foto – Arhivă