Acces mai ușor la investigațiile PET CT pentru bolnavii de cancer
Publicat de Doina Sirbu, 26 mai 2023, 11:02
Acces mai ușor la investigațiile PET CT pentru bolnavii de cancer! De la 1 iunie, pacienții nu mai trebuie să aștepte aprobarea comisiei de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care poate dura și mai mult de o lună, ci au nevoie doar de un formular de la oncolog.
Examinarea PET CT este esențială pentru diagnosticare, localizare și evaluare în afecțiunile oncologice. Mai multe despre aceste modificări, dar și despre cele referitoare la programele de sănătate, aflăm de la directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Tulcea, Eugenia Vasile.
Eugenia Vasile: Aprobat printr-o hotărâre de Guvern, modificări privind accesul la investigația PET CT, investigație necesară în Programul Național de Oncologie. De la 1 iunie, se simplifică accesul pacienților pentru a beneficia de această investigație, respectiv nu mai este nevoie de o aprobare eliberată de către comisia de experți de pe lângă Casa Națională. Aprobarea aceasta dura poate și o lună și pacienții așteptau pentru a beneficia de această investigație. Acum lucrurile s-au simplificat. Dacă această investigație va fi recomandată de medicul oncolog printr-un formular specific introdus în sistemul nostru informatic, aceasta poate fi realizată de furnizori. La nivelul țării sunt 15 furnizori de servicii pentru această investigație. Noi, în Tulcea, nu avem niciun furnizor care să facă investigația pe CT. Casa decontează 4.000 lei pentru această investigație.
Sunt noutăți şi referitoare la programele naționale de sănătate. Ce programe noi au fost introduse?
Eugenia Vasile: Apare al 15-a program național – Programul Național de Endometrioză, care are un singur obiectiv – asigurarea tratamentului specific bolnavelor cu endometrioză. Este o afecțiune care se întâlnește la paciente tinere, iar comisia de specialitate de obstetrică-ginecologie a Ministerului Sănătății a hotărât crearea acestui program. Începând de la 1 iulie va fi introdus un subprogram în cadrul Programului Național de Sănătate Mintală. Va fi Subprogramul național de tratament al bolnavilor cu tulburare depresivă majoră. Mai exact, se vor deconta medicamente pentru pacienții care sunt eligibili a intra în acest program. Casa Națională deja a încheiat un contract cost-volum pentru un anumit medicament.
Redactor: Cătălina Radu/Editor online: Doina Sîrbu/Foto: pexels.com