FĂRĂ ROAMING! Convorbirile internaţionale pe mobil se ieftinesc, în statele UE
Publicat de Bogdan Comșa,
27 octombrie 2015, 18:33
Parlamentul European a interzis, marţi, perceperea de taxe suplimentare percepute în cazul convorbirilor internaţionale pe mobil, realizate în spaţiul Uniunii Europene.
În plus, nici serviciile de internet nu vor mai putea fi suprataxate.
Măsurile vor fi impuse începând din 15 iunie 2017, însă un an mai devreme va intra în vigoare şi o listă cu tarifele maximale pe care le vor putea percepe operatorii de telefonie mobilă şi de internet.
Astfel, din 30 aprilie 2016, taxele de roaming (adăugate la preţul plătit acasă) nu vor fi mai mari de 0.05 euro pe minut pentru apelurile vocale, 0.02 euro pentru SMS-uri sau 0.05 euro pe megabyte la utilizarea internetului mobil.
Companiile şi instituţiile din România folosesc, în paralel, internetul fix şi cel mobil
Publicat de ,
24 septembrie 2015, 12:29
Rezultatele a două studii de piaţă comandate de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) pentru identificarea comportamentului de consum a internetului fix, respectiv a internetului mobil, în societăţile comerciale şi instituţiile publice din România arată că în 77% dintre companiile care utilizează internet fix se utilizează şi internet mobil, precum şi că în 91% dintre companiile care utilizează internet mobil se utilizează şi internet fix.
Persoanele juridice folosesc internetul fix mai ales pentru e-mail (98%), browsing (87%) şi tranzacţii bancare (79%), mai arată studiul citat de ANCOM. Principalele criterii de alegere a furnizorului de internet fix sunt disponibilitatea serviciului de relaţii cu clienţii şi timpul de interventie în caz de urgenţe (84% dintre respondenţi considerând că acesta este foarte important sau destul de important, procentul ajungând chiar la 94% în cazul companiilor cu peste 50 de angajaţi), fiind urmat de preţul abonamentului (82%), de viteza maximă de transfer (77%) şi de posibilitatea de a oferi un pachet de servicii care să conţină şi internet fix (77%).
O companie deţine în medie 10 dispozitive de pe care poate fi accesat internetul fix, însă doar 8 dintre acestea sunt și conectate. Cele mai multe companii accesează internetul fix de pe calculator/desktop (85%), laptop/notebook (75%) și tabletă (34%).
Studiul privind utilizarea internetului mobil în rândul persoanelor juridice arată că 92% dintre companiile ce utilizează internet mobil îl folosesc printr-un telefon/smartphone cu abonament de telefonie, 6% printr-un telefon/smartphone cu cartelă preplătită, iar 36% utilizează tablete sau stick-uri USB pentru calculator/laptop.
Internetul mobil este folosit zilnic sau aproape zilnic de 88% dintre angajați, în numai 4% dintre companii acesta fiind utilizat cel mult de 2-3 ori pe lună. Angajații din firmele mici, din domeniul comercial sau instituțiile publice sunt cei care, într-o pondere mai mare, sunt utilizatori sporadici de internet mobil, dar chiar și în cazul lor ponderea de utilizare zilnică nu scade sub 76%. Accesul la internet mobil se face în special pentru e-mail, browsing şi transfer de fişiere, indiferent de modalitatea de conectare utilizată.