Număr record de cereri de soluționare a litigiilor bancare depuse la CSALB
Publicat de Adina Sîrbu, 18 aprilie 2024, 14:31
În primele trei luni ale anului, Centrul de Soluționare a Litigiilor din domeniul Bancar – CSALB a primit de la consumatori 934 de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile. Este cel mai mare număr de cereri într-un trimestru înregistrat din 2016 până acum. Față de primul trimestru din 2023 creșterea este de 7%.
Consumatorii invocă în aceste cereri dificultăți în plata ratelor la credite și solicită identificarea unor soluții de reechilibrare a obligațiilor contractuale, cu ajutorul unui conciliator CSALB.
Dosarele de negociere care s-au format până la finalul primului trimestru (cereri acceptate de bănci) sunt cu 18% mai multe față de primele trei luni din 2023.
Dintre cele 241 de dosare formate, 188 s-au încheiat deja cu împăcarea părților și doar în 7 dosare de negociere părțile nu au acceptat soluția propusă sau au renunțat la conciliere înainte de încheierea procedurii.
Redactor: Laurențiu Despina/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: Pixabay